Un test al sângelui ar putea detecta riscul apariției cancerului de sân, cu 10 ani înainte de apariția simptomelor chinuitoare ale maladiei. Testul a fost inițiat de oamenii de știință de la Colegiul Universitar din Londra și permite monitorizarea distrugerilor care au loc la nivelul genelor și care sunt provocate de factori de mediu cum ar fi, fumatul, regimul alimentar, substanțele chimice și consumul de alcool. Până acum, toate testele care analizau riscul apariției cancerului se bazau pe identificarea persoanelor cu un mare risc de degradare a ADN-ului. Acestea, însă, funcționau doar în proporție de 10%. Noua descoperire le-ar putea ajuta pe femeile trecute de 50 de ani să-și facă testul periodic. Cele depistate la risc, vor avea posibilitatea să ia măsuri preventive schimbându-și stilul de viață și, consultând specialiștii, să evite îmbolnăvirea prin cancer.