lucrari apa-canal

Pe 10 iulie, la Complexul Astoria din Snagov, a avut loc o întâlnire, convocată de către președintele Consiliului Județean Ilfov (CJI), Marian Petrache, la care au participat reprezentanții societății Apă – Canal Ilfov SA și cei ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă – Canal Ilfov (ADIA Ilfov), precum și primarii celor 26 de localități ilfovene, membre ale asociației.

Marian Petrache le-a prezentat aleșilor locali, încă o dată, importanța existenței unui operator unic, care să aibă forța economică necesară pentru a-și susține activitatea și care să presteze servicii de calitate, accesibile pentru toți cetățenii, bazându-se pe principiul european al solidarității și sustenabilității, pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare.

Totodată, a fost prezentat și stadiul aplicației pentru asistența tehnică a Programului Operațional Sectorial Mediu 2, program în valoare de 200 de milioane de euro, reprezentând 10% din întregul POS Mediu 2 repartizat României, și care va asigura servicii de calitate pentru alimentarea cu apă și canalizare în județul Ilfov.

Menționăm aici că Ilfovul este printre primele trei județe din țară care a depus această aplicație pentru asistență tehnică a Programului Operațional Sectorial Mediu 2.

Alte discuții au avut ca punct central pregătirea operatorului regional SC Apă – Canal Ilfov SA, pentru preluarea serviciului de alimentare cu apă și canalizare, pentru Unitățile Administrativ Teritoriale asociate ulterior în ADIA ILFOV. Potrivit vorbitorilor, această preluare se va face printr-un sistem de management care are la bază mai multe criterii științifice, ce vor fi implementate de către operatorul regional. Odată cu aceste preluări, SC Apă – Canal Ilfov SA va deveni un operator puternic, în condiții de eficiență economică și de calitate a serviciilor, astfel se va alinia marilor operatori regionali din sistemul românesc. În acest context, Marian Petrache a amintit de faptul că, angajamentele luate față de UE trebuie respectate, astfel ca, până în anul 2018, 80% din populația județului să beneficieze de apă și canalizare.