Ministrul delegat pentru IMM-uri şi Turism, Florin Jianu, a declarat că Departamentul pentru IMM-uri şi turism face o campanie pentru promovarea României ca o destinaţie turistică sigură în contextul geopolitic actual.
Ministrul a arătat că datele demonstrează că România se situează între primele zece ţări europene, după creşterea numărului de turişti, fiind pe locul patru cu creştere de turişti din China şi pe primele zece locuri cu creştere pentru turişti din Statele Unite, Olanda, Marea Britanie, Franţa sau Italia. „Un număr însemnat de turişti provin din Republica Moldova“, a spus Jianu.
El a subliniat că România este o destinaţie sigură şi pentru că două organisme internaţionale, Comisia Europeană a Turismului şi Organizaţia Mondială a Turismului, au ales ca, în toamnă, să organizeze două evenimente în România: Adunarea Generală a Comisiei Europene de Turism şi o acţiune a secretarului general al OMT, care va participa la un eveniment de promovare a clusterelor din turism.
Totodată, vor exista târguri, dar şi alte evenimente pentru a defini conceptul „România destinaţie sigură“, a adăugat ministrul.
Întrebat dacă există sentimentul în străinătate că România este o destinaţie nesigură, Florin Jianu a răspuns că nu există această percepţie, dar că este nevoie ca în contextul geopolitic actual România să aibă un cuvânt de spus şi să joace o carte câştigătoare. „Nu există sentimentul că România este o destinaţie nesigură, dar dacă ne uităm la pieţe din Statele Unite, din China, pieţe îndepărtate, pentru care Europa reprezintă o regiune ca atare, cred că în contextul şi a ceea ce se întâmplă în Ucraina, noi trebuie să ne poziţionăm foarte puternic. Trebuie să spunem un cuvânt, să avem o voce puternică în zonă şi trebuie să ne jucăm o carte câştigătoare“, a spus ministrul delegat pentru IMM-uri şi Turism.