Zeci de oameni trecuți bine de prima tinerețe, și-au găsit liniștea după ce au bătut la ușa Căminului pentru Persoane Vârstnice din Periș. Autoritățile locale și județene, conducerea și angajații centrului de îngrijire și-au dat mâna și au reușit să le creeze locatarilor, condiții demne și un nivel de trai mult mai bun decât acasă. 

Oamenii sfințesc locul la Periș. Situat într-o oază de verdeață,  Căminul pentru Persoane Vârstnice din localitate care a luat ființă în anul 2011, adăpostește zeci de bătrânei, greu încercați de viață. Aproape 50 de vârstnici uitați de soartă și-au găsit liniștea în brațele vrednice ale angajaților centrului. Oameni cu suflet bun îngrijesc cu mărinimie oameni deosebiți, cu suflet de aur care, în ciuda tuturor greutăților, s-au pus în slujba țării și au muncit pe brânci pentru o viață mai bună a tinerilor de azi. Demnitatea umană este respectată la Periș. Prin grija președintelui Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, a primarului Anghel Albu și a directorului Cristian Gheorghe, centrul a devenit casa la care buneii nu ar renunța nici măcar pentru a reveni în sânul propriei locuințe. 

“Avem aproape 50 de asistați și mai sunt dosare în așteptare. Ne respectăm bătrâneii și încercăm să le creăm atmosfera de acasă. În 2012, le-am făcut o sală de mese unde mâncarea le este servită după regimul alimentar stabilit de medic, individualizat în funcție de starea de sănătate a fiecărui bătrânel. Apoi am reparat acoperișul, am făcut canalizarea și am schimbat complet rețeaua de apă care funcționa din 1937.  Am termoizolat clădirile, am refăcut rețelele electrice interioare care, de asemenea, datau din anii ’30 și am început dotările cu mobila și aparatura electrocasnică. Mi-am dorit ca unitatea să devină casa care să aducă bucurie și speranță în sufletele acestor oameni. O echipă de profesioniști de la fostul Spital Comunal Periș monitorizează starea lor de sănătate și se îngrijește să-i trateze cât mai bine. Avem medic de familie care lucrează opt ore pe zi, doi asistenți sociali, asistente medicale și infirmiere non-stop la dispoziția asistaților. Este singurul centru de profil unde bătrânii sunt asistați de medic opt ore pe zi. Avem și un geriatru. 80% dintre vârstnicii instituționalizați la noi sunt aduși de familii și 20% sunt cazuri sociale, aduse de primăriile din Ilfov. Cam 60% dintre ei sunt bărbați și 40% femei”, ne-a explicat Cristian Gheorghe, directorul comercial al Căminului pentru Persoane Vârstnice Periș. 

Bătrânețe haine grele 

Pierduți în negura timpului, bunicii de la Periș poartă cu ei povești de viață, care mai de care mai impresionante. Rănile din suflet pricinuite de dispariția sau de neputința de a-i îngriji a copiilor, a nepoților sau a altor persoane ce le-au adus bucurii o viață, sunt adâncite de suferințele fizice. Trecuți bine de prima tinerețe, cam toți locatarii de aici se confruntă cu probleme de sănătate. 

“Sunt oameni cu diverse probleme de sănătate. Având în vedere vârsta, mulți sunt hipertensivi, cardiovasculari, diabetici și suferă de anumite forme de demență. Dar, pentru că îi tratăm cu drag, s-a creat o apropiere sufletească între noi cadrele și ei, pacienții, și ne este mai ușor să le alinăm suferințele. Le-am căpătat încrederea și reușim să-i convingem să-și urmeze tratamentul așa cum trebuie. Probabil secretul relației deosebite dintre noi și bunei este că îi îngrijim ca pe părinții noștri”, ne-a spus dr. Rodica Grigore, medicul care le ia durerile cu mâna.  

Condițiile bune de la azil, înlocuiesc dorul de acasă 

Sub actuala conducere, Căminul pentru Persoane Vârstnice Periș a  devenit o casă înfloritoare. La propriu. Camerele bunicilor răcoroase vara și călduroase iarna datorită izolației termice, zugrăvite, ordonate și amenajate frumos, păstrează vie ambianța căminului familial. Din camere, nu lipsesc televizoarele care le permit informarea și nici frigiderele în care-și mențin bunătățile proaspete. Mâncarea este gătită de bucătăresele iscusite ale centrului și satisface până și cele mai pretențioase gusturi. Aprovizionarea cu alimente se face în proporție de 70% prin SEAP (Sistem Electronic de Achiziții). Igiena strictă și curățenia îi caracterizează întotdeauna, având la dispoziție baie cu dușuri, apă caldă și rece în permanență. Cât sunt încă pe picioarele lor, buneii de aici merg în excursii, îngrijesc grădina care împrejmuiește clădirea centrului, ajută la menținerea curățeniei și la amenajarea mesei. Iubitorii de lectură se delectează citind cărțile din biblioteca unității, iar pasionații jocurilor inteligente fac adevărate reprezentații din noblețea șahului sau altor jocuri și idei minunate.    

“Am 89 de ani și sunt văduv de 16 ani. Am casă chiar în această localitate, dar nu m-aș mai întoarce acasă pentru că nu am aceleași condiții. Aici am tot ce-mi trebuie. Am rămas fără dantură, mi-a scăzut văzul, auzul și uneori nici  nu mă pot deplasa. Cu toate acestea, mă bucur de o asistență medicală deosebită. Nimeni nu poate să-mi spună că la vârsta aceasta, are în altă parte condiții mai bune ca aici. Avem asigurate cinci mese pe zi, trei principale și două gustări. Nu există zi în care să nu primesc cel puțin un preparat gătit cu carne. Pentru că nu pot să mă deplasez, mâncarea-mi vine în cameră. Chiar dacă nu am familia cu mine, nu mă simt singur pentru că sunt prieten cu toată lumea. Am iubit mereu natura și, din preocupările de altă dată când îngrijeam grădina cu trandafiri și măghiran de acasă și spațiul verde de la cămin, mi-a mai rămas doar grija pentru aceste mușcate de la geamul meu, pe care le ud zilnic. Domnul director și domnul primar sunt foarte gospodari. Datorită lor ne bucurăm de aceste condiții bune”, ne-a mărturisit Mircea Șerban, unul din veteranii centrului.