Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) oferă un amplu program de voluntariat pentru liceeni (clasele X-XII), care au ocazia să se implice în activităţile muzeului, pe întreaga durată a anului școlar 2014-2015, ca membri ai Consiliului Adolescenţilor (CADO). Voluntarii îndeplinesc rolul de consilieri pentru echipa muzeului care se ocupă de organizarea programelor și activităţilor dedicate tinerilor de 13-19 ani. Cei interesați trebuie să completeze formularul de candidatură, disponibil pe site-ul muzeului la http://www.mnar.arts.ro/cado, începând de luni, 8 septembrie 2014. Însă, înainte trebuie să consulte calendarul de activităţi CADO și lista de întrebări frecvente despre acest stagiu de voluntariat, accesibile, de asemenea, pe site. Formularul completat se trimite pe adresa mona.timofte@art.museum.ro, până pe 24 septembrie 2014.