Secretarul de stat Ioana Liana Cazacu și reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, au semnat un acord de parteneriat între Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, din cadrul Ministerului Muncii și UNICEF – pentru prevenirea violenței împotriva copiilor, ce va dura până în 2017.
Potrivit datelor oficiale, în 2011 au fost raportate 11.000 de cazuri de violență împotriva copiilor. Multe dintre acestea au fost de neglijare a copiilor, urmate de abuz emoțional, fizic și sexual. Cu toate acestea, se consideră că numărul de cazuri raportate reflectă doar o mică parte din cazurile de violență. Datele UNICEF arată că, atunci când un copil face ceva greșit, prima reacție a 54% dintre părinți este de a ridica vocea, iar 11% dintre părinți pălmuiesc imediat copilul sau îl trag de păr. Chiar și profesioniștii care lucrează cu familiile și ar trebui să protejeze copiii sunt influențați de această normă socială: o evaluare a UNICEF a arătat că doar 54% din cazurile de violență au fost evaluate corect de către asistenții sociali, chiar dacă ei au fost pregătiți în acest sens.
Documentul semnat recent stabilește principalele direcții de colaborare pentru a asigura șanse egale de dezvoltare pentru toți copiii, fete și băieți din România, cu precădere pentru cei mai vulnerabili și marginalizați, prin oferirea de protecție împotriva oricăror forme de violență. De asemenea, cele două organizații vor colabora în dezvoltarea campaniei împotriva violenței domestice derulată de UNICEF, pe parcursul a trei ani.