Start în cel mai important proiect al CJI, pe Sănătate

Începând cu anul 2016, ilfovenii (și nu doar ei) vor fi beneficiarii celui mai modern spital, dotat cu aparatură medicală de ultimă generație, după ce lucrările de reabilitare, modernizare și echipare demarate de curând la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov vor fi încheiate,  la 31 decembrie 2015, așa cum cum prevede contractul și cum promit proiectantul și constructorul.

Implementat prin intermediul unei finanțări nerambursabile, acordate în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, proiectul, cu o valoare totală de aproape 88 de milioane de lei (din care suma nerambursabilă este de 69 de milioane de lei), vizează îmbunătățirea calității infrastructurii serviciilor de asistență medicală din Ilfov, pentru asigurarea accesului egal al cetățenilor la serviciile de sănătate.

Ce presupune modernizarea spitalului

Clădirea principală a spitalului, cunoscută sub denumirea de „Pavilionul H” a fost concepută deficitar și a fost greșit conformată, încă de la început, ne-a mărturisit proiectantul. Drept urmare, s-a procedat la o regândire a modului de amenajare a spațiilor funcționale, conform cerințelor și standardelor europene în vigoare. Pentru aceasta, unele secții vor fi complet reamenajate și refăcute, aproape „din temelii”. Partea medicală va fi structurată pe etaje. Astfel se va asigura o legătură foarte bună între secțiile existente și o funcționalitate foarte clară pe circuite „murdare” și circuite „curate”, conform legislației în vigoare. Subsolul clădirii va adăposti trei săli de explorări funcționale, dotate cu aparatură pentru ecografie, tomografie și RMN.  Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) , care se va afla la parter, va avea la dispoziție patru cabinete de gardă medicală, două săli de tratament cu câte 4 paturi, o sală de chirurgie și una de gipsare, precum și o stație de sterilizare, care va deservi întreg spitalul. Etajul I va fi destinat spitalizării post chirurgie generală și va dispune de 26 de paturi. La etajul II vor fi spitalizați pacienții care au suferit intervenții chirurgicale ortopedice și de neurochirurgie. Secția va avea, de asemenea 26 de paturi. Etajul III va fi destinat spitalizării ORL și BMF (buco-maxilo-facială) și va avea tot 26 de paturi. La etajul IV, va funcționa serviciul ATI (anestezie și terapie intensivă), cu două saloane a 7 paturi și o rezervă cu un singur pat. La etajul V se va afla Blocul Operator, cu două săli de intervenții.

Asociere pentru construcție și dotare

Prezent la conferința de presă organizată cu prilejul demarării lucrărilor de execuție, Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov, instituție care a încheiat contractul de execuție lucrări și furnizare echipamente, pe 28.07.2014, cu Asocierea Medivamatcons a firmelor S.C. General Service Grup 98 SRL, S.C. Medicare Tehnics și S.C. Vavian Trading SRL, în valoare de 50.292.617,70 lei, din care diverse și neprevăzute 4.526.917,37 lei (valori fără TVA), a atras atenția celor implicați să respecte termenul prevăzut pentru finalizarea ultimei activități din proiect, respectiv 31 decembrie 2015. 

”De la 24 de luni, am ajuns la 17, ceea ce reprezintă o provocare”, a spus Marian Petrache, care a adăugat că, ”în mandatul domniei sale, și-a propus să acorde o atenție deosebită, consolidării și îmbunătățirii infrastructurilor de sănătate”.

Absorție pe POR 2007-2013, de peste 100%

La rândul său, vorbind despre proiectele derulate cu fonduri europene, în Ilfov, Dan Nicula, director general al Agenției pentru Dezvoltarea Regională București-Ilfov (ADRBI), a adăugat că, pentru POR 2007-2013, Ilfovul va avea un nivel de absorbție de peste 100%. Pentru viitoarea perioadă de programare, însă, banii sunt mai puțini, dat fiind faptul că, regiunea este considerată mai dezvoltată, existând în asemenea condiții, unele limitări. ”În urma intervenției președintelui CJ Ilfov, suma alocată regiunii a crescut considerabil, în raport cu alocarea inițială. Însă, viitorul POR va avea doar 340 de milioane de euro, față de POR 2007-2013, cu 360 de milioane de euro”, a explicat Dan Nicula.

Proiectul, în sfârșit, în linie dreaptă

”Parcursul acestui proiect nu a fost unul liniar, ci unul cu suișuri și coborâșuri. Au fost probleme în contractul principal al proiectului – realizarea lucrărilor și dotarea cu echipamente. Am parcurs procederile de trei ori, până la diferite etape. Acum însă, lucrările și dotările au fost încredințate unei asocieri și se văd perspectivele ca lucrurile să ajungă, cu bine, la final”, a adăugat, la rândul său, Gabriela Aldea, directorul Direcției Absorbție Fonduri Interne și Internaționale de la nivelul CJI. În completare, Teodor Blaga, reprezentantul constructorului – Service Grup 98 – a explicat că ultima procedură înaintea atribuirii contractului de execuție lucrări a durat 1 an și 2 luni. ”Dăm asigurări că lucrările vor fi în grafic, iar la final vom da în folosință o lucrare la standard, de care achizitorul va fi extrem de satisfăcut, iar beneficiarul fericit!”, a spus Teodor Blaga.

La final, Elena Popescu, director medical la Spitalului Județean Ilfov, a vorbit despre faptul că, nu doar ilfovenii sunt pacienți ai spitalului, ci sunt și bucureștenii, dar și foarte mulți bolnavi din țară care vin la anumiți doctori. ”Vor fi standarde europene la nivelul unui spital de stat, iar medicii români, cărora trebuie să li se ofere și condiții de muncă bune, nu vor mai pleca, în aceste condiții, din țară. Noi suntem dintre cei fericiți că timpul până la încheierea proiectului este scurt (16 luni cât a mai rămas până la finele anului viitor)”, a spus Elena Popescu.