Bolnavii vor fi îngrijiți mai bine pe patul de spital. Ministerul Sănătății a aprobat, în ultimele două luni, scoaterea la concurs a peste 1.500 de posturi vacante, aflate în spitalele din subordine și la ambulanță. “Anul acesta, au fost eliminate restricțiile privind scoaterea posturilor la concurs, în sistemul sanitar. În prezent, toate unitățile sanitare pot solicita aprobarea din partea Ministerului Sănătății sau a autorităților publice locale, după caz, pentru scoaterea la concurs a posturilor bugetate, în funcție de necesități. Acum nu se mai aplică restricția privind scoaterea unui post la concurs în urma a 7 posturi eliberate”, explică Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății. Din cele 1.500 de posturi vacante, cele mai multe respectiv, 1.337 se află în spitale. Angajările se fac în funcție de solicitările managerilor unităților sanitare cu paturi sau a managerilor serviciilor de ambulanță.