Probleme de interes cetățenesc, analizate la Prefectură

Cea mai recentă ședință a Comisiei de Dialog Social, constituită la nivelul Instituției Prefectului județului Ilfov, a analizat concluziile rezultate în urma controalelor efectuate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Ilfov – pe linia respectării legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă de către angajatori şi angajaţi, în întreprinderile mici şi mijlocii, de la începutul anului şi până în prezent, dar și concluziile preliminare rezultate în urma desfăşurării Bursei Generale a Locurilor de Muncă din data de 26 septembrie 2014.

Subiectul abordat la final, potrivit ordinii de zi, s-a referit la necesitatea elaborării unor planuri integrate de accesibilizare a oraşelor, conform art. 61, respectiv art. 99, din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Amenzi pentru abateri de la legislația privind securitatea și sănătatea în muncă

”Sesizările și reclamațiile legate de nerespectarea le­gislației muncii au luat o amploare uriașă. Numai 20-25% se dovedesc a fi fundamentate, dar verificarea tuturor informațiilor consumă mult timp angajaților ITM Ilfov și, uneori, le blochează celelelate activități”, a explicat inspector șef, George Gavrilă. Potrivit acestuia, în perioada ianuarie – septembrie 2014, inspectorii de muncă cu atribuții de control în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) au efectuat 1.681 de controale, pe raza județului, constatând 2.012 deficiențe. S-au dispus, evident, 2.012 măsuri pentru remedierea neconformităților și s-au aplicat tot atâtea sancțiuni, dintre acestea – 1.879 reprezentând avertismente și 133 de amenzi, în cuantum de 948.500 de lei.

Față de activitatea desfășurată în tot anul 2013 de către compartimentele cu atribuții de control SSM din cadrul ITM Ilfov, în primele 9 luni ale anul 2014 se constată o creștere atât a numărului de controale, cât și a numărului de măsuri dispuse pentru remedierea neconformităților. Astfel, în 2013, ca urmare a celor 1.555 de controale efectuate pe linie de securitate și sănătate în muncă, s-au dispus 1.973 de măsuri.

90 de accidente de muncă

În 2014 s-au înregitrat, în Ilfov, 90 de accidente de muncă, din care 2 colective. Reprezentantul ITM Ilfov apreciază ”cam mare” numărul acestora și explică faptul că principala cauză o reprezintă încălcarea normelor de protecție a muncii, neatenția și ignorarea pericolului de către angajați.

Bursă pentru muncă

Așa cum Jurnalul de Ilfov a relatat și în ediția trecută, pe 26 septembrie a avut loc Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, eveniment la care au fost invitați 420 de angajatori ilfoveni. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Ilfov a pus la dispoziția participanților 677 de locuri de muncă, 300 dintre ele fiind oferite de către cei 28 de angajatori prezenți. Au fost înregistrate 250 de persoane în căutare de job-uri, dintre care 200 de absolvenți. Dintre aceștia, 50 au fost selectați în vederea angajării.

Daniel Rășică, prefectul județului Ilfov, a recomandat reprezentantului AJOFM Ilfov ca, pe viitor, înaintea organizării burselor pentru locuri de muncă, să se solicite Direcției Finanțelor Ilfov o situație actualizată a angajatorilor din județ. ”Astfel pot fi invitate firmele care în documentele financiare stau bine, sunt în expansiune, deci sunt șanse mari să aibă nevoie de personal mai numeros. Să nu invităm firme în insolvență, care nici măcar nu-și achită datoriile către stat. Avem nevoie de angajatori serioși, de aceea să fie invitate firme stabile financiar”, a recomandat prefectul.

CJI, Prefectura și Direcția de Finanțe, la control pe accesibilizare

La inițiativa Ministerului Muncii, conform Planului anual de Inspecție Socială, compartimentul de inspecție socială din cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov derulează, în prezent, o campanie tematică privind verificarea și monitorizarea accesului neîngrădit al persoanelor cu dizabilități la serviciile publice.

Concret, este verificat accesul persoanelor cu dizabilități la mediul fizic, informațional și comunicațional în servicile publice comunitare locale de evidență a persoanelor, dar și în instituții publice la nivel județean – Prefectură și CJI.

Până la acest moment, verificările au evidențiat că, în majoritatea locurilor există rampe de acces, uși de acces și grupuri sanitare adaptate, coridoare, locuri de parcare adaptate, ghișee speciale, pictograme, panouri de informare conforme. Doar în cazul Tribunalului Ilfov există, însă, și interpret mimico-gestual angajat, dar în celelalte instituții verificate a rezultat că prezența acestuia este rar solicitată. De aceea, s-au formulat recomandări în sensul realizării unor contracte de colaborare, parteneriate cu asociații de specialitate – în vederea chemării, la nevoie, a unui astfel de specialist. Se pot încheia, evident, unde este nevoie, parteneriate cu instituțiile școlare destinate persoanelor cu dizabilități, care au în curriculă programe școlare pentru surzi, nevăzători – pentru diferite tehnologii, softuri informatice adaptate, tehnologii asistive.

Potrivit declarației directorului executiv al AJPIS Ilfov, Floricica Costea, singurele instituții care au rămas de verificat, iar controalele vor începe curând, sunt Prefectura Ilfov, Consiliul Județean și Direcția de Finanțe a județului.