Guvernul vrea să lanseze, din noiembrie, programul „Prima Maşină”, prin care îşi propune să sprijine achiziţia de autoturisme noi cu credite bancare garantate de stat şi estimează că proiectul va genera vânzarea a 20.000 de unităţi, anual.
Programul este destinat, în principal, tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care vor avea prioritate, dar şi altor categorii de vârstă, şi vizează emiterea de garanţii de stat pentru creditele contractate de beneficiari în vederea achiziţiei de autoturisme noi. „În primul rând, dorim să sprijinim achiziţia de maşini noi de către tineri, prin credite bancare garantate de stat, în al doilea rând să stimulăm achiziţia de autoturisme noi mai sigure şi mai puţin poluante şi, în al treilea rând, să încercăm să dezvoltăm cât mai mult producţia locală de autoturisme, cu multiple efecte pe industria orizontală”, a declarat ministrul Economiei, Constantin Niță, într-o conferinţă organizată pentru prezentarea oficială a programului.
Garanţia statului va acoperi maximum 50% din valoarea creditului acordat în cadrul programului, diferenţa fiind reprezentantă de autoturismul achiziţionat.
Valoarea creditului va fi de maxim 50.000 de lei plus TVA, la care se adaugă costul poliţei CASCO pentru primul an.
Avansul minim solicitat de bănci beneficiarului va fi între 5% şi 10% din valoarea creditului, iar costul total al finanţărilor garantate de stat nu va depăşi ROBOR la 3 luni, plus o marjă de 3%.
Durata maximă a perioadei de creditare va fi de 84 de luni.
Autorităţile estimează că prin acest program vor fi vândute 2.500-3.000 de maşini până la finele acestui an, respectiv 20.000 de unităţi noi, anual. Niţă a arătat că plafonul de garanţii va fi stabilit de Ministerul de Finanţe împreună cu Fondul de Garantare, iar, până în prezent, patru bănci şi-au anunţat intenţia de participare în cadrul proiectului. El a arătat că rata lunară pentru o maşină de 13.000 €, achiziţionată prin acest program, s-ar situa la aproximativ 150 €.