Dubla cu Ungaria și Finlanda, prilej de întrebări
România va disputa două meciuri la o diferență de patru zile, ambele contând prentru preliminariile Euro 2016, dar nici un jucător de la Concordia Chiajna sau Viitorul Voluntari nu se află în lot. Întrebarea noastră: ar fi putut fi vreunul?
La prima vedere, ar fi fost foarte greu pentru vreunul dintre jucătorii echipelor ilfovene să pătrundă la națională, în condițiile în care stranierii sunt în număr de 14, iar de la Steaua au fost convocați 8 fotbaliști. Singurii „intruși” în acest mixaj ar fi doi fotbaliști de la Astra…
Și, totuși, ar fi avut cineva șanse?
De la Chiajna, din păcate, în acest moment, nu. Lotul este format, conform concepțiilor tactice ale lui Marius Șumudică, din fotbaliști străini cărora li
s-au alăturat câțiva români care au reprezentat ceva pentru fotbalul nostru în urmă cu câțiva ani, gen Maftei, Lovin, Andrei Cristea sau Pena, dar care acum nu fac decât să încerce să joace din amintiri. Cât despre foarte puținii jucători tineri și, cât de cât, de perspectivă, gen Roșu sau Purece, numai că ei nu sunt titulari de drept nici măcar la Chiajna… ce să mai vorbim de națională! Concluzia: Concordia nu are și nici nu poate spera ca în viitorul apropiat să aibă vreun jucător la națională.
În ceea ce privește Viitorul, lucrurile stau altfel. Sub comanda lui Hagi se află mai mulți fotbaliști care pot face oricând pasul spre prima reprezentativă, chiar dacă nu în calitate de componenți de bază ai acesteia, ci care jucători de perspectivă. Cristian Manea (foto) a debutat deja în prima echipă, iar Florin Tănase, Bogdan Țîru, Dragoș Nedelcu, Ionuț Mitriță sau Bogdan Mitache pot ajunge și ei, cu proxima ocazie, pe lista lui Victor Pițurcă. Concluzia: nu ar trebui să ne mire nicio convocare a unui fotbalist de la Viitorul în prima reprezentativă.
De ziua lui, Gică Popescu a fost vizitat de foștii colegi de la națională
Fostul internaţional Gheorghe Hagi, alături de Didi Prodan, Ilie Dumitrescu, Costel Gâlcă, Bogdan Stelea, Cristi Chivu și Gabi Balint, l-au vizitat pe Gheorghe Popescu la Penitenciarul Rahova, cu ocazia zilei lui de naștere, fostul căpitan al FC Barcelona împlinind 47 de ani. „El a fost foarte încântat, am și râs, am glumit. Nu se aștepta să venim, eu am avut iniţiativa asta. Eu am făcut o listă scurtă cu foști colegi. A fost și Chivu. A fost un moment frumos. Am vrut să fim iar împreună, într-un cerc restrâns. Nu am stat în camera lui, pentru că era prea mică pentru șapte persoane”, a spus Hagi. „El e bine ca stare de spirit, e un luptător. A fost foarte bucuros. Am mâncat și o felie de tort, am petrecut de dimineaţă. Nu am vorbit despre fotbal, dacă vorbeam despre fotbal poate că se întrista. Arată bine, muncește și se antrenează. Eu cred că el se va întoarce la fotbal atunci când va ieși, pentru că el aparţine fotbalului“, a completat Hagi.