La Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar-Arseni”, din Capitală, funcționează, din primăvara acestui an, un laborator de cardiologie intervențională. Marți, 28 octombrie, Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății, a vizitat laboratorul, ministerul investind în dotarea acestuia aproximativ 1,5 milioane de euro.
Banii au fost alocați pentru echiparea laboratorului cu un cardio-angiograf biplan, de ultimă generație, cu toate dotările ultramoderne. “Peste 60.000 de pacienți sunt tratați anual în Spitalul ”Bagdasar Arseni”, unitate de primă linie a Ministerului Sănătății. Dintre aceștia, peste 18.000 de pacienți beneficiază de serviciile secției de cardiologie. Era nevoie de o astfel de unitate dotată cu aparatură performantă”, a spus ministrul Nicolae Bănicioiu, cu prilejul vizitei la spital. Laboratorul de cardiologie intervențională de la Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar Arseni” are capacitatea de a efectua aproximativ 150-180 de proceduri pe lună. Aici, în ultimele două luni, au fost efectuate 160 de proceduri. “Deocamdată, laboratorul este finanțat în cadrul Programului Național de Boli Cardiovasculare al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate dar, începând din 2015, acesta va fi inclus în acțiunea prioritară pentru tratamentul pacienților critici, cu infarct miocardic acut, a Ministerului Sănătății”, a mai spus ministrul Bănicioiu.