Noul Ford Focus  a fost lansat oficial și pe piața din România, cu prețuri care pleacă de la 16.450 de Euro, cu TVA inclus.

Cristian Szilvassy (AutoCool.ro)

Ford a lansat în România cea de a patra generație a modelului care reprezintă punctul forte al mărcii, în lupta strânsă dusă, pe  plan mondial, pentru supremația segmentului C. Chiar dacă stând față în față cu modelul, ba chiar și față în spate cu el, este imposibil să nu remarci că a patra generație este mai degrabă un facelift, Ford îl prezintă ca pe un model nou, aducând ca argument faptul că pentru realizarea sa, investiția a fost în jurul a 100 de milioane de dolari americani, adică aproape de două ori și jumătate mai mult decât se cheltuiește în mod normal pentru realizarea unui facelift. Acest nou Focus este cel de-al doilea care are adresare mondială, adică „one for all”, ceea ce înseamnă că, indiferent de punctul pe care se află  pe glob, Focus este același pentru toți. 

 

Ce aduce nou Ford Focus 2015

Totuși, la nivel optic, partea față este singura care a suferit schimbări majore și ușor detectabile, chiar și de un ochi mai puțin avizat: blocuri optice, grilă motor, capotă, emblemă nouă, cu altă poziționare, proiectoare noi, într-un spoiler complet redesenat. Adăugarea ornamentului cromat pe grila hexagonală dă de înțeles că noul Focus a devenit mai matur, deși mulți ni l-am fi dorit mai sportiv. Și da, într-adevăr, față de generația precedentă, aspectul  per an­samblu al noului Focus este mai așezat, mai potrivit, mai bine definit, într-un mediu controlat, dar și mai puțin agresiv, mai serios, mai puțin sportiv. 

Partea spate a fost și ea ușor redesenată, la nivelul lămpilor, care au devenit mai înguste, deși multora le va fi necesar un șubler pentru a detecta modificarea. Hayonul a primit o lunetă mai îngustă și un spoiler redesenat, în timp ce și bara de protecție a suferit modificări. 

Deși invizibil, tot la capitolul modificări exterioare se încadrează și sticla folosită, care este mai groasă și oferă o insonorizare mai bună. 

Astfel, noul Ford Focus se aliniază oarecum trendului actual, care nu mai presupune modificări dramatice ale aspectului unui nou model, față de cel pe care-l înlocuiește, trend stabilit de invincibilul segment C, VW Golf, care de vreo trei generații încoace ne oferă același model, ba cu un bec nou, ba cu o vopsea strălucitoare, ba cu un motor nou și subdimensionat. 

La interior, noul Focus a renunțat la nefericita idee a plasticelor glossy, strălucitoare, căpătând un aspect mai serios și mai solid. Planșa de bord a fost complet refăcută, există un volan nou (deși cel vechi, cu cele trei spițe din aluminiu arăta bine de tot), un panou de bord complet nou, un torpedou nou și o zonă a schimbătorului de viteze redesenată. Există (Slavă Domnului!) mai puține butoane la nivelul planșei de bord, nemafiind nevoie de două școli postliceale și o jumătate de facultate pentru a modifica temperatura în habitaclu, sau pentru a găsi butonul de volum al sistemului muzical. 

 O altă noutate, care vine odată cu Focus 2015, este volanul încălzit, care, evident, este disponibil pe nivelurile superioare de echipare. 

 Gadgetul, între trendy, necesar și util

Extrem de interesant este sistemul de parcare automată, care pe jumătate nu este o noutate, fiind prezent și la modelul anterior. Însă noul Focus a învățat, între timp, să se parcheze singur și perpendicular, nu numai lateral ca până acum. Și chiar o face cu succes. Rezerva editorului în această privință este nu utilitatea, care este maximă și mai ales evidentă, ci aplicabilitatea sistemului în România. Deoarece, în continuare, Focus are nevoie să parcurgă complet spațiul unde ar trebui parcat, la viteză redusă, cu senzorii activați, pentru ca mai apoi să stabilească unde a găsit loc și să se înceapă manevrele de parcare. Încercați manevra asta la oră de vârf, eventual pe Șoseaua Ștefan cel Mare, din București!

Ford Focus vine cu une­le tehnologii noi: Cross Traffic și Distance Alert, HID și Automatic Bending sau Autonomous Emergency Braking, dar și cu tehnologii deja existente, însă pe care, pe parcurs, ingi­nerii Ford le-au îmbunătățit, dintre care enumerăm: Adaptive Cruise Control, Active City Stop, Auto High Beam Control, Active Park Assist, sau cu tehnologii deja existente și preluate pentru că nu mai aveau nevoie de îmbunătățire: Adjustable Speed Limiter, Driver Alert, Emergency Brake Alert, ECO Mode, Hill Start Assist.


Prețurile încep de la 16.450 €, cu TVA inclus, pentru

Focus Trend 1.0 Ecoboost 100CP Start/Stop  M5

și ajung la 22.600 €, pentru

Focus Titanium 2.0 TDCi 150 CP DPF Start-Stop  Powershift /

6 (variantă caroserie wagon) 2.0 TDCI (150 CP)


Motorizări și prețuri

Ca motorizări, noul Focus este disponibil în trei variante pe benzină: 

1.0 EcoBoost (100/125 CP)

1.6 Ti-VCT (125 CP)

1.5 EcoBoost(150 CP)

și două diesel:

1.6 TDCI (95/115 CP)

2.0 TDCI (150 CP)