Iohannis cere revizuirea Constituției
În mesajul prilejuit de Ziua Constituției (8 decembrie-n.r.) Klaus Iohannis arată că legea fundamentală „a trecut deja testul timpului”, dar conţine și „modificări care nu s-au dovedit cele mai fericite, după cum există și texte care au permis interpretări forţate, dincolo de spiritul actului fundamental. De aceea, spune președintele ales, „procesul de revizuire a Constituţiei, de modernizare și clarificare, trebuie desăvârșit în perioada următoare, iar modificările vor avea rolul de a o face mai puternică, de a construi un edificiu statal mai eficient, de a întări statul de drept, dar și libertăţile cetăţenești”. Iohannis consideră că respectul față de Constituție nu privește doar textul legii și conformarea faţă de acesta în toate acţiunile și deciziile, ci că „spiritul Constituţiei” trebuie să fie un reper permanent, care se regăsește „în principii precum separarea puterilor în stat, domnia legii, respectarea drepturilor cetăţenilor”.