 Jucătorul Florin Cernat a infirmat orice zvon privind plecarea de la Oțelul Galați, mai ales după ce au apărut informații conform cărora Steaua s-ar interesa de serviciile lui.

 Directorul general al echipei FC Brașov, Constantin Zotta, a anunțat că l-a ales pe cehul Dusan Uhrin jr. pentru funcţia de antrenor principal pentru că era nevoie de un tehnician de top, acesta urmând să preia formaţia ardeleană din 10 ianuarie.

 Nicolae Pîrnău, impresarul lui Dan Petrescu, a declarat, pentru sport-express.ru, că antrenorul va părăsi conducerea tehnică a echipei Al Arabi din Qatar, din cauza diferenţelor de viziune asupra fotbalului între el și conducerea clubului. 

 Tehncianul Mircea Rednic consideră că antrenorul Anghel Iordănescu reprezenta, în opinia sa, o soluţie bună pentru naţionala României, doar la meciul cu Irlanda de Nord, din preliminariile Euro 2016, și la amicalul cu Danemarca. 

 Tehnicianul Cristian Dulca a demisionat de la formaţia Gaz Metan Mediaș, a declarat președintele grupării ardelene, Ioan Horoba. 

 Trei cluburi din Italia, AS Roma, Inter Milano și Juventus Torino, unul din Germania, Schalke 04, și altul din Anglia, Arsenal Londra, doresc să-l transfere, în această iarnă, pe fundașul Vald Chiricheș de la Tottenham, informează presa engleză.