Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, a anunțat că bugetul MTS va fi în 2015 cu şapte procente mai mare decât cel din 2014, obiectivul fiind calificarea a peste 100 de sportivi la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016.

Gabriela Szabo a precizat că sportivii români au cucerit, în 2014, un număr de 62 de medalii în probe olimpice. „Bugetul MTS pe 2015 este puţin mai mare, comparativ cu 2014. Deja gândim finanţarea pentru 2015. Bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului a crescut cu şapte procente din alocaţie bugetară. Vom vedea obiectivele împreună cu federaţiile şi ne vom concentra foarte tare pe federaţiile care vor intra în calificări în 2015. Ca, în 2016, să avem un număr cât mai mare de sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice. Este obiectivul nostru. Dacă în acest moment avem 62 de medalii câştigate la disciplinele olimpice, ne dorim peste 100 de sportivi să se califice până la finalul anului 2015”, a declarat Szabo.

Ministrul consideră că ascensiunea jucătoarei de tenis Simona Halep este cea mai spectaculoasă, în 2014: „În ceea ce priveşte rezultatele, sportul românesc a cucerit în probele olimpice un număr de 62 de medalii, dar în total sunt aproximativ 400 de medalii. Aceasta este suma participărilor la campionatele mondiale şi europene. În contextul actual, eu sunt extrem de fericită de rezultatele obţinute în acest an de sportivii noştri. Ştiu ce înseamnă să munceşti pentru o medalie. Dar întotdeauna ne dorim mai bine, niciodată nu suntem mulţumiţi de rezultate. Dar am încredere că anii următori rezultatele vor veni, în 2016 sau 2020, că pentru asta muncim astăzi. Mie nu mi-a plăcut niciodată să dau nume de sportivi care au excelat. Toţi au excelat, cu plus sau minus. Dar, categoric, numele Simonei Halep este astăzi pe buzele tuturor, este un sportiv care a avut o evoluţie extraordinar de frumoasă şi de rapidă. De asemenea, la gimnastică, scrimă, box, judo… Sunt sportivi care au excelat, dar care nu au fost îndeajuns promovaţi”.

Unde au mers banii, în 2014

Secretarul de stat în MTS, Carmen Tocală, a precizat că ministerul a răspuns afirmativ tuturor solicitărilor venite din partea federaţiilor sportive. „Nu cred că există o federaţie sportivă naţională care să nu fie mulţumită de modul în care s-au distribuit alocaţiile. Nu cred, de asemenea, că a existat vreo solicitare de organizare a unei competiţii internaţionale de anvergură, care să nu fie finanţată”, a spus Tocală.

În ceea ce priveşte investiţiile ministerului în 2014, acestea s-au ridicat la un total de 26,5 milioane de lei. „Din acest total s-a investit în consolidarea şi renovarea a zece centre naţionale şi putem să enumerăm CSN Piatra Arsă, CSN Snagov, CSN Poiana Braşov, CSN Sala Polivalentă, CSN Bascov, CSN Izvorul Mureşului, sau CSN Lia Manoliu. Şi aici trebuie menţionat că, în aceste zile, se vor termina sala de gimnastică şi sala de atletism”, a mai spus Gabriela Szabo.