Rugby
Flankerul Sione Vaiomounga (25 ani) din Tonga, care suferă de o gravă afecțiune renală, va rămâne la CSM Știința Baia Mare, și, cel mai probabil, va urma să ocupe postul de antrenor la juniori, a anunțat președintele clubului, Călin Matei. „Sione Vaiomounga urmează un tratament medical complex și a fost pus pe lista celor care ar putea beneficia de transplant. Dacă ar pleca în țara sa natală, n-ar mai putea continua dializa, pentru că nu există condițiile necesare acestui tratament. E un jucător valoros, un jucător de mare perspectivă, care din nefericire trece printr-o situație complicată, dar care poate fi de mare folos la pregătirea juniorilor”, a spus Matei.
Tenis
Federaţia a pus în vânzare biletele pentru întâlnirea România – Spania, contând pentru turul I din Grupa Mondială II Fed Cup, un tichet valabil o zi fiind comercializat cu 60 de lei, informează site-ul oficial al FRT. Întâlnirea dintre România și Spania va avea loc în zilele 7 și 8 februarie 2015, la Arena Dunărea din Galaţi. Partida se va desfășura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu se vor disputa sâmbătă, 7 februarie, iar duminică, 8 februarie, celelalte două meciuri de simplu și meciul de dublu (în funcţie de rezultat).
Raliuri
Printre primii sportivi români care concurează în 2015 în competiții internaționale se numără motocicliștii Emanuel Gyenes și Marcel Butuza, care vor participa, din nou, la cel mai dificil Raliu-raid din lume, Dakar, programat în 2015 între 4 și 17 ianuarie, cu 13 etape și un kilometraj impresionant, de circa 9.200 km. Mani Gyenes va participa la categoria Maraton (în care nu ai voie să schimbi anumite componente ale motocicletei, în primul rând motorul), având la dispoziție un KTM 450 Rally (2012), în timp ce Marcel Butuza va avea la dispoziție un KTM 450 Rally versiunea 2015.