Raportul Inspectoratului de Jandarmi Județean, în cadrul Colegiului Prefectural

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Ilfov și-a prezentat, în cadrul primei reuniuni, din 2015, a Colegiului Prefectural, evaluarea activității și rezultatele obținute în cursul anului trecut, imaginea de ansamblu ce s-a conturat fiind, potrivit colonelului Bogdan Enescu, inspector șef al IJJ Ilfov, una ”pozitivă, înscrisă în tendinţa generală a instituţiei, în care elemente de continuitate s-au completat cu cele de noutate”.

Analiza a pornit de la modul în care au evoluat, în ultimii ani, indicatorii socio-economici şi demografici ai judeţului, evoluție incomparabilă cu nici unul dintre celelalte judeţe ale ţării. S-a menționat aici trecerea de la rang de comună la oraș a localităților Otopeni, Voluntari, Popeşti-Leordeni, Măgurele, Chitila sau Pantelimon, creșterea populaţiei stabile, de la 277.476 de persoane, în 1996, la 334.475 de persoane, în 2011, creşterea densităţii acesteia și a numărului de imobile cu destinaţia de locuinţă, creşterea suprafeţei intravilane a judeţului, a activităţii economice, a numărului de salariaţi, a infrastructurii rutiere sau diversificarea traficului aerian de pasageri şi mărfuri, etc. Și, pe lângă toate acestea, s-au suprapus diversificarea activităţii infracţionale, ”profesionalizarea şi înalta calificare” a infractorilor, mobilitatea sporită şi posibilitaţile multiple de comunicare ale acestora, repatrierea anumitor grupuri infracţionale, creşterea caracterului organizat al activităţii infracţionale, dezvoltarea criminalităţii cibernetice, sau caracterul transfrontalier al infracţionalităţii.

Toate cele de mai sus au conturat dinamica fenomenului infracţional, potrivit căreia, în primele 9 luni ale lui 2014, au fost sesizate, în Ilfov, 10.524 de infracţiuni. S-a remarcat, totuși, scăderea numărului tentativelor de omor şi tâlhărie, dar și a numărului infracţiunilor stradale. În cazul acestora din urmă, chiar dacă la PO Snagov, ponderea infracțiunilor stradale a scăzut cu 75%, la PO Otopeni cu aproape 50% sau la PO Popești-Leordeni – cu 32%, potrivit IJJ Ilfov, s-a constatat creșterea numărului lor, pentru primele 9 luni ale lui 2014, în PO Pantelimon (cu 23,4%).

Misiuni cu rezultate notabile

Asigurarea ordinii publice – cu ocazia manifestărilor sportive, religioase şi/sau cultural-artistice sau electorale – reprezintă misiunea cu ponderea cea mai mare în activităţile IJJ Ilfov. Apoi, menţinerea ordinii publice, în zona de dispunere a obiectivelor (reşedinţelor) diplomatice, în Aeroportul ”Henri Coandă”, cu ocazia sosirii/plecării/tranzitării zonei de competenţă de către înalţi demnitari/delegaţii/coloane oficiale, în zona instituţiilor de învățământ, sau în sprijinul acestora cu ocazia desfăşurării diferitelor examene naţionale, în sediile instanţelor sau în zonele cu potenţial criminogen ridicat.

Pentru misiunile de in­tervenţie, Bogdan Enescu a menționat restabilirea ordinii publice când aceasta a fost tulburată, la solicitarea Poliţiei, în vederea aplanării unor stări conflictuale (în acest moment fiind luate în evidenţă 33 de stări conflictuale), la apelurile 112, protecţia antiteroristă a obiectivelor, sau pe timpul desfăşurării unor activităţi cu participarea unor demnitari români sau străini, căutarea şi prinderea evadaţilor, persoanelor aflate în custodie, refugiaţi sau altor persoane aflate în stare legală de reţinere sau deţinere, monitorizarea transporturilor speciale (armament, muniţii, materiale explozive, materiale nucleare sau conexe, alte substanţe periculoase) şi de valori care tranzitează zona de competenţă executate de inspectorat, sau de alte structuri militare sau civile, constituirea de capacităţi de intervenţie. Acestor misiuni li se adaugă cele de pază şi protecţie instituţională, dar și misiunea, foarte importantă, de pază, protecţie şi supraveghere a două tronsoane de conducte magistrale de transport produse petroliere aparținând Conpet, însumând 99 km, precum şi măsuri specifice de ordine publică în localităţile tranzitate de acestea. Sau misiuni de intervenţie şi protecţie pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de instanţe şi parchete, misiuni în cooperare cu executorii judecătorești, pentru punerea în aplicare a hotărârilor instanţelor şi asigurarea protecţiei acestora, misiuni de protecţie şi sprijin al magistraţilor şi organelor judiciare, în diferite cauze penale.

La final, dar nu cel din urmă, un obiectiv important, permanent în atenția IJJ Ilfov, este cel de prevenire și combatere a amenințărilor teroriste.

Concluzie

Analiza indicatorilor IJJ Ilfov a indicat faptul că, în 2014, numărul de infracţiuni constatate independent pe timpul executării misiunilor, a scăzut faţă de 2013. Și tot o scădere s-a înregistrat la numărul de sancţiuni contravenţionale aplicate.

”Într-un an dificil din punct de vedere social şi economic, IJJ Ilfov a reuşit să-şi atingă obiectivele propuse pe linie de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional şi contravenţional, asigurarea securităţii obiectivelor date în responsabilitate, gestionarea evenimentelor cu public numeros şi asigurarea funcţionării normale a instituţiilor statului situate în judeţ.

Concomitent, am desfăşurat activităţi specifice pentru îmbunătăţirea climatului de muncă intern, am  asigurat pregătirea per­­­sonalului, modernizarea managementului conducerii şi consolidarea relaţiilor de colaborare/cooperare cu celelalte instituţii cu responsabilităţi în planul ordinii şi siguranţei publice”, a menționat, la finalul evaluării activității, șeful IJJ Ilfov, Bogdan Enescu.