La sediul Consiliului Județean Ilfov (CJI) a fost organizată, pe 5 martie a.c., în prezența vicepreședintelui CJI, Ștefan Rădulescu, conferința de lansare a proiectului ”Întreprinderi sociale responsabile”. Proiectul este implementat de CJI, în parteneriat cu Fundația Creștină Rhema, din Tg. Mureș și Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă (din București). Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin POSDRU 2007 – 2013, Axa Prioritară 6 – ”Promovarea incluziunii sociale”, DMI 6.1 – Dezvoltarea economiei sociale.

Conferința a fost deschisă de vicepreședintele CJ Ilfov, Ștefan Rădulescu, care a arătat că acesta este al 3-lea proiect în cadrul POSDRU, din ultimele 12 luni, derulat de CJI. Obiectivele specifice ale acestuia, în ceea ce privește județul Ilfov, sunt legate de crearea a 8 structuri de economie socială (SES).

72 de noi locuri de muncă, în București-Ilfov

În regiunea București – Ilfov (și în județul Mureș) vor fi fi înființate 11 SES-uri, distribuite astfel – o curățătorie ecologică, la Dragomirești, un service ­auto, la Afumați, un ate­lier de mobilă, la Găneasa și încă unul la Tunari, un atelier de mobilă pentru copii, la Moara Vlăsiei, o fabrică de panificație la Domneşti, și o altă fabrică de panificaţie, la Periş, o patiserie la Berceni, două service-uri auto, în judeţul Mureş şi o sală de fitness şi relaxare, în Bucureşti. Vor fi create, astfel, 72 de noi locuri de muncă. Proiec­tul are în vedere con­soli­darea capacităților, com­petențelor și cunoștințelor persoanelor vulnerabile, prin instruirea acestora în meseriile specifice domeniului în care vor activa.

Grupul țintă – (beneficiarii proiectului) este format din 400 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile vizate prin intermediul proiectului, care fac parte din următoarele categorii: familii cu peste 2 copii (35 de persoane); familii monoparentale (15 persoane); femei (90 de persoane); manageri ai întreprinderilor sociale (11 persoane); persoane care locuiesc în comunităţi izolate (76), persoane care trăiesc din venitul minim garantat (40), persoane cu dizabilităţi (25), persoane de etnie romă (75); specialişti implicaţi în economia socială (13 persoane) și tineri de peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului (20 de persoane).

Bugetul total al proiectului este de 9.536.871 lei, dintre care, cofinanţare de 190.737, 42 lei. Din acești bani, către CJI vor fi alocați 6.012.514 lei (cofinanțare 155.417,1 lei), Fundația Creștină Rhema va primi 1.766.016 lei (cofinanțare 35.320,32 de lei), iar Asociația Centrul de Resurse pentru Ce­tățenie Activă are alocați 1.758.341  lei (fără cofinanțare).