Plenul Senatului urmează să supună la vot, miercuri, cea de-a doua cerere de încuviinţare a urmăririi penale, reţinerii și arestării preventive a senatorului Darius Vâlcov, care se află în prezent în arest la domiciliu. DNA a cerut un nou aviz pentru arestarea lui Darius Vâlcov, suspectat că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator și ministru, pentru a sprijini firme pe care le administrează prin interpuși, procurorii precizând că el ar fi obţinut astfel trei lingouri de aur, bani și tablouri. Potrivit anchetatorilor, începând din 2011 și până în prezent, Vâlcov a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator și ministru.