MADR propune introducerea unui abonament anual, de 20 de lei pe hectar, în cele 56 de amenajări de irigaţii care deservesc 825.000 de hectare, pentru a putea garanta investiţiile necesare pentru infrastructura principală de irigaţii. „În acest fel, consider că nu mai oblig fermierul să facă contract cu ANIF, să dea 20% avans, ci plătește acest abonament sigur, iar costurile lui sunt legate doar de energie”, a explicat Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii. El a precizat că MADR dorește refacerea sistemului principal de irigaţii, cu costuri estimate la 1 mld. euro, fie prin planul Juncker (Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene – n.r.), fie prin parteneriate public-private. În acest sens s-au arătat interesate consorţii de investitori din SUA, China și Qatar. „(…) Noi le-am explicat partenerilor că avem o propunere vizavi de acest abonament și au fost foarte pozitivi, pentru că astfel există o garanţie sigură. S-au arătat interesaţi investitori din SUA, din China și din Emirate Arabe Unite (EAU) de astfel de investiţii”, a spus Botănoiu.