1 Iunie, la Aeroportul „Henri Coandă” – Otopeni
Aşa cum ne-au obişnuit, lucrătorii Poliţiei Transporturi de la cea mai mare poartă aeriană a ţării nu au rămas indiferenţi la ziua în care întreaga lume îi sărbătoreşte pe cei mici. Astfel, poliţiştii le-au pregătit copiilor care s-au aflat, de ziua lor, pe aeroportul din Otopeni, mici surprize, care i-au încântat peste măsură pe prichindei, dar şi pe părinţii acestora.
Pentru acest prilej deosebit, comisarul şef Dinulescu şi-a pregătit uniforma sa de gală. L-am găsit în biroul său, de la etajul terminalului Plecări, uşor emoţionat în aşteptarea evenimentelor care urmau să aibă loc.
Împreună cu colegii săi, verifica atent pachetele cu cadouri pentru cei mici, îngrijorat că poate se vor dovedi insuficiente. „La iniţiativa conducerii MAI şi IGPR, având în vedere că astăzi sărbătorim Ziua Internaţională a Copilului, ne-am gândit să ne aflăm şi noi printre cei care îi sărbătoresc pe copiii de pretutindeni, viitorul nostru, al României şi al omenirii.
Am avut în vedere şi faptul că, la începutul lunii martie am serbat şi omagiat pe cele care sunt mamele acestor copii. În demersul nostru am fost sprijiniţi de colaboratorii noştri, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, alături de societăţile Alfa Rocas şi Millenium, care ne-au ajutat să pregătim cadourile pentru micuţii care pleacă sau vin din străinătate împreună cu părinţii lor. Avem pentru ei mici surprize, dulciuri şi tricouri inscripţionate cu denumirea serviciului nostru”, ne-a povestit comisarul şef Dinulescu.
Iar surpriza şi încântarea copiilor care au primit cadouri este greu de descris. Bucuria a fost reciprocă. Pe de o parte, poliţiştii au dat deoparte, pentru o clipă, grijile meseriei lor, iar picii s-au bucurat atât pentru atenţiile primite, dar, mai ales, pentru că au făcut cunoștință cu poliţiştii de la Transporturi Aeriene, îmbrăcaţi în uniformă, ştiută fiind admiraţia celor mici pentru oamenii legii. Și, bineînțeles, niciunul nu a ratat ocazia să se fotografieze cu cei care veghează la securitatea și siguranța călătorilor care vin și pleacă, zilnic, prin cea mai mare poartă aeriană a României. Unul dintre călători, cetățean belgian, căsătorit cu o româncă, ne-a declarat că a fost plăcut surprins de această inițiativă a polițiștilor, iar fiicele sale, Ilinca, de 5 ani și Delia, 8 ani, au fost încântate de cadourile primite.
Ce se poate spune, despre demersul inimoșilor polițiști de la Aeroportul Otopeni? Nimic altceva decât că aceasta este o iniţiativă minunată, care merită salutată şi cultivată, în continuare.