Pe 28 mai a.c., după aprobarea Ordinii de zi și a proceselor verbale încheiate la finele ședințelor ordinară și extraordinară a Consiliului Județean Ilfov (CJI) – din 29 aprilie a.c., respectiv – 20 mai 2015, consilierii județeni au votat modificarea componenței Comisiei de administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, în sensul înlocuirii lui Florin Cristian Drăgan cu Ion Godin. Înlocuirea a venit ca urmare a validării, prin hotărâre a CJI, a mandatului de consilier județean pentru Ion Godin și depunerea jurământului de către acesta din urmă.

Următorul proiect supus votului a fost unul extrem de important pentru ilfoveni și a vizat aprobarea asocierii județului, prin CJI, cu municipiul București, prin CGMB, precum și cu unele unități administrativ teritoriale din Ilfov – în vederea constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Asociația de Transport Metropolitan București”. Consilierii au aprobat, așadar, actul constitutiv și statutul ATMB, precum și participarea CJI la patrimoniul inițial al Asociației, cu o contribuție în numerar în valoare de 5.000 de lei.

Amintim aici, că nou înființata ATMB va avea ca scop gestionarea transportului public în București și în Ilfov, în conformitate cu prevederile Regulamentului European 1370/2007, prin implementarea unui sistem public de transport integrat în această regiune, conform nevoilor cetățenilor. Asociația va fi formată din Capitală, CJI și primăriile ilfovene care doresc un sistem public de transport integrat atât cu Bucureștiul, cât și cu celelalte localități. De asemenea, Asociația își propune implementarea de proiecte prin atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea sistemului de transport public din regiune, fie că este vorba despre refacerea infra­structurii sau de achiziția de autovehicule.

Imobil pentru DGASPC Ilfov

Și proiectul de hotărâre privind darea în administrarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Ilfov a unui imobil aflat în domeniul public al județului Ilfov și administrarea CJI, situat în Voluntari (Bd. Voluntari 94-96, cu regim de înalțime P+1E) – a trecut fără probleme. Perioada pentru care s-a făcut această dare în administrare a fost votată la 2 ani, cu drept de prelungire.

Consolidare, reabilitare și reparații capitale la Spitalul Bălăceanca

Documentația tehnico-economică faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul: ”Consolidare, reabilitare și reparații capitale la Spitalul de Psihiatrie Eftimie Diamandescu, Bălăceanca” a fost, de asemenea, aprobată de către consilierii județeni. Valoarea totală prevăzută în proiectul de hotărâre este de 29.984.270 de lei cu TVA, sumă ce va fi suportată din bugetul local al județului, iar durata de execuție a lucrării este de 24 de luni.

În acest moment, vechimea medie a clădirillor spitalului de psihiatrie de la Bălăceanca depășește 50-60 de ani, construcțiile aflându-se într-o avansată stare de degradare și deteriorare. Expertizele tehnice ale acestora au încadrat fiecare corp de clădire în clasa de risc Rsll, corespunzând construcțiilor care, sub efectul cutremurului pot suferi degradări structurale majore. În aceste condiții, clădirile necesită mai multe intervenții – consolidare, reabilitare și reparații capitale – la corpul C1 – pavilion I Psihiatrie, cu păstrarea funcțiunii acestuia și a arhitecturii exterioare (valorificând potențialul de imagine pe care îl oferă clădirea edificată la sfârșitul secolului XIX), la corpul C4 – pavilion II Psihiatrie, cu păstrarea funcțiunii acestuia, la corpul C8 – pavilion central, de asemenea cu păstrarea funcțiunii, la C9 – sala de mese și la C12 – pavilion IV postcură toxicomani.

Modificări de statut la ADIA Ilfov

Proiectul de modificare a actului constitutiv și a statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Ilfov ADIA ILFOV a trecut, și el, de votul consilierilor județeni. Aceștia au luat act de retragerea din ADIA Ilfov a comunelor 1 Decembrie, Berceni și Copăceni. În acest moment, ADIA Ilfov numără 27 de membri (UAT-uri și CJI). 

Contul de execuție pe 2014, aprobat

Contul de încheiere a exercițiului bugetar, buget propriu, al CJI, pe 2014, la partea de venituri în sumă de 208.313.371 lei, iar la partea de cheltuieli – în sumă de 160.849.487 de lei – a fost, de asemenea, aprobat în ședința din 28 mai a.c.

Iar următorul proiect de hotărâre supus votului consilierilor a fost legat de utilizarea unei sume din excedentul anual al bugetului local. Mai precis, 2.540.000 de lei, bani necesari finanțării unor investiții. 

Șase-s rable!

În continuarea șe­dinței, consilierii județeni au fost de acord cu participarea CJI la ”Programul de stimulare a înnoirii parcului auto național pentru anul 2015”. În acest sens, s-a aprobat casarea a 6 autoturisme uzate, cu o vechime mai mare de 10 ani de la data fabricației, aflate într‑o stare avansată de uzură (2 Aro, 3 Dacia și 1 Dacia Super Nova), din parcul propriu al Consiliului și achiziționarea, prin program, a altor 6 autoturisme noi. Valoarea totală a finanțării solicitate, reprezentând primele de casare corespunzătoare autovehiculelor uzate este de 39.000 de lei. Diferența de preț pentru achiziția mașinilor noi se asigură de la bugetul CJI. 

Organigramă nouă, la Spitalul din Buftea

Noul stat de funcții și noua organigramă a Spitalului de Obstetrică Ginecologie Buftea – au trecut fără probleme de votul consilierilor.

Modificarea modificării

Ultimul proiect de pe Ordinea de zi a modificat HCJI 15/2013 privind modificarea componenței Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Ilfov.

28 de voturi secrete au fost pentru înlocuirea psihologului Ioana Silvia Timiș (căsătorită Preoteasa), cu psiholog Any Georgescu.

În acest moment, com­ponența Comisiei este următoarea:

˜ președinte – dr. Dan Corneliu Blendea,

˜ membru – Liviu Constantin Iordache,

˜ membru – Mirela Argentina Frumușanu,

˜ membru – Any Georgescu și

˜ membru – Mădălina Roxana Răducu.