MADR a anunţat că fermierii care vor achiziționa prin leasing utilaje și echipamente agricole, precum tractoare sau combine, vor primi finanțare nerambursabilă prin intermediul noului Program Național de Dezvoltare Rurală (2014-2020), indiferent de măsurile de finanțare accesate. Pentru aceasta există o singură condiție – aceea ca beneficiarii de fonduri să devină proprietarii utilajelor în maxim cinci ani. De exemplu, în cadrul subMăsurii 4.1, conform Ghidului Solicitantului publicat pe site-ul AFIR, sunt considerate cheltuieli eligibile „achiziționarea, inclusiv prin leasing, de mijloace de transport compacte, frigorifice, inclusiv remorci și semiremorci specilizate în scopul comercializării produselor agricole în cadrul unui lanț alimentar integrat”. Cu toate acestea, fermierii trebuie să țină cont că în noul PNDR se consideră cheltuială eligibilă doar leasingul financiar. Astfel, nu vor fi eligibile costurile legate de contractele de leasing, cum ar fi refinanțarea, cheltuielile de asigurare etc.