Fermierii care nu au identificat „fără echivoc” parcela riscă să fie sancționați de două ori. O dată cu anularea subvenției pentru parcela greșit identificată, plus o altă sancțiune pentru faptul că nu a declarat parcela. Potrivit Ordonanței 3/2015, începând cu 2015, pentru localizarea fără echivoc a parcelei agricole și identificarea amplasamentului și conturului acesteia se aplică o toleranță de amplasare, aferentă unei zone tampon calculată în aplicația electronică GIS, de 0,75 m.
Până în 2014, parcela putea fi translatată
Până anul trecut, la depunerea cererii pe suprafață, fermierii accesau aplicația IPA Online care deschidea harta județului din care era respectivul fermier, apoi harta comunei, iar dacă agricultorul știa numărul blocului fizic îl tasta și-i apărea suprafața exploatată de el. În această suprafață era obligat să delimiteze fiecare parcelă. Dacă fermierul nu știa numărul blocului fizic, era nevoit să mărească harta localității și să identifice un punct de reper, o șosea, chiar o biserică, un curs de apă situat în vecinătatea terenului. După ce localiza blocul fizic, făcea o poziționare cât mai exactă a fiecărei parcele, pe ortofotoplan. Dacă nu era sigur de distanță, abandona desenul pe calculator, măsura în teren și revenea cu noi informații care să-l ajute să facă un desen cât mai exact în sistemul informatic APIA. Dacă la verificări un bloc fizic era mai la stânga sau mai la dreapta și parcela nu se găsea acolo unde fermierul o desenase pe calculator, aceasta era translatată, dar beneficiarul primea subvenția.
Avansul va fi plătit „în orb”
În 2015, odată cu noua politică agricolă comună s-au schimbat și regulile. A intervenit sintagma identificare fără echivoc a parcelei. La verificarea corectitudinii identificării parcelei, angajații APIA încarcă pe GPS desenele făcute de fermieri în sistemul IPA și merg pe teren să verifice. La o abatere mai mare de 0,75 m față de ceea ce este în sistem, parcela va fi tăiată de la plată, ca și cum nu ar fi fost fi găsită. Dar lucrurile nu se opresc aici. Fermierului i se identifică o nouă parcelă, pe coordonatele noului amplasament, și apoi este sancționat pentru că nu a declarat-o la APIA (sancțiune prevăzută la art.16 din Regulamentul European 640/2014 n.r.). În primul an, se consideră că a fost neglijență și este sancționat cu până la 3% din valoarea subvenției care i se cuvine. Dacă în următorul an, face aceeași greșeală, sancțiunea merge până la 9%, în al treilea an până la 27% din subvenție. Până la urmă, fermierul poate fi suspectat și de rea intenție. APIA elaborează în acest moment setul de sancțiuni pentru plata pe suprafață și metodologiile de control. Avansul din subvenția pe suprafață, dacă se va plăti fermierilor, se va plăti „în orb”, cum s-ar spune. După finalizarea setului de sancțiuni, vor fi, probabil, și fermieri nevoiți să dea înapoi o parte din subvenție, potrivit specialiștilor de la APIA. Subvenția pe suprafață poate să ajungă la 226,5 euro/ha pentru tinerii fermieri și la 196,73 euro/ha pentru fermierii care au depășit vârsta de 40 de ani. La sumă se mai adaugă și sprijinul cuplat, dacă fermierul a cultivat, de exemplu, soia, lucernă, etc., culturi pentru care se acordă acest sprijin.