˜ Cei care vor pica proba practică

nu vor mai susţine din nou proba teoretică

Începând de luni, 5 octombrie 2015, proba practică pentru obţinerea permisului auto va putea fi susţinută din nou, în caz de eşec, fără a mai repeta proba teoretică, însă cu condiţia efectuării a şase ore de pregătire între două examene.

Ordinul ministrului Afa­­cerilor Interne pentru modificarea şi completarea unui ordin din 2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere a intrat în vigoare, așa cum arătam mai sus, luni, 5 octombrie.

Potrivit noilor modificări, promovarea probei teoretice va permite susţinerea succesivă a probei practice pentru o perioadă de un an de la data absolvirii cursurilor de pregătire teoretică şi prac­tică, iar în cazul nepromovării probei practice, aceasta poate fi reluată, fără susţinerea probei teoretice, după cel puţin 15 zile de la data examenului şi prezentarea dovezii efectuării a şase ore de pregătire practică.

Proba practică se susţine astfel: numai în poligon, pentru autovehiculele din categoria AM, în poligon şi traseu, pentru autovehiculele din categoriile A1, A2 şi A, numai în traseu, pentru autovehiculele din categoriile B1, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv.

Candidaţii la obţinerea unui permis de conducere din categoria AM (mopede) care fac dovada absolvirii anterior datei de 19 ianuarie 2013 a cursului de legislaţie rutieră specific conducerii mopedelor pe drumurile publice în cadrul unei unităţi autorizate se pot prezenta la examen fără să mai facă dovada absolvirii unei şcoli de şoferi, se mai arată în Ordinul de ministru.

Totodată, la susţinerea probei practice în traseu pentru categoriile A1, A2 şi A, candidatul va conduce însoţit, pe acelaşi vehicul, de un instructor din cadrul unităţii autorizate. Examinatorul supraveghează candidatul dintr-un autovehicul aparţinând unităţii autorizate şi condus de un angajat din cadrul acesteia, iar comunicarea dintre examinator şi candidat se realizează prin intermediul mijloacelor tehnice de radiocomunicaţii.

 

Începând din ianuarie 2013, când a intrat în vigoare noul Cod rutier, pentru a conduce un moped pe drumurile publice, şoferii trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani şi să deţină permis de conducere din categoria AM.