Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Ilfov informează că, în perioada 01 – 30 octombrie 2015, se pot depune cererile de plată privind acordarea Ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură în trimestrul III (facturi aferente perioadei iulie, august, septembrie).

Documente necesare:

● Anexa 1a – Cerere de acord prealabil; ● Anexa 1b – Cerere de acord prealabil pentru sectorul zootehnic și pentru cultivatorii de ciuperci; ● Anexa 2 – Situația suprafeţelor şi a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat şi/sau producţia de ciuperci estimată, aferente anului 2015. ● Anexa 3 – Calculul efectivului rulat/efectivului mediu estimat anual, pentru animale/păsări, respectiv numărul estimat de familii de albine/cutii viermi de mătase, în anul 2015; ● Anexa 4 – Cantitățile de motorină estimată pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătăţiri funciare în anul 2015; ● Anexa 5 – Angajament –  prin care vă obligați ca în termen de maxim 60 de zile lucrătoare de la data primirii acordului prealabil pentru finanţare, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri de plată, să vă autorizați şi să depuneți Certificatul de înregistrare emis de către Oficiul Național al Registrului Comerţului care atestă calitatea de persoane fizice autorizate sau întreprinderi individuale, conform OUG nr. 44/2008; ● Anexa 6 – Acord prealabil pentru finanțare – două formulare, unul pentru sectorul vegetal și unul pentru sectorul zootehnic; ● Anexa 7 – Cerere de plată trimestrială pentru rambursare, pentru două trimestre, ianuarie-iunie 2015. ● Anexa 8a – pentru cultivatorii de ciuperci; ● Anexa 8b – pentru sectorul zootehnic. Și anume, situația cantităților de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic pentru care solicită ajutorul de stat, aferente perioadei și anului; ● Anexa 9 – comună pentru toate sectoarele vegetal, zootehnic, îmbunătățiri funciare – Situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate și a documentelor fiscale de achiziţionare a motorinei cu acciză redusă; ● Anexa 10  – Situația  privind calculul efectivului rulat/ efectivului mediu realizat; ● Anexa 11 – Situația cantităților de apă pentru irigaţii; ● Anexa 16 – Declarație pe proprie răspundere cu privire la neîncadrarea în categoria firme în dificultate; ● Anexa 17a – Sector vegetal: Situația centralizatoare a lucrărilor mecanizate efectuate în trimestrul respectiv; ● Anexa 17 b – Sector zootehnic: Situația centralizatoare a lucrărilor mecanizate efectuate în trimestrul respectiv; ● Anexa 18 – Înștiințare cu privire la opțiunea ajutorului de stat prin rambursare conform OMADR 1727/2015.

 

Totodată, APIA CJ ILFOV a anunțat că, în data de 29.09.2015,    a autorizat şi a efectuat plăţi în conturile fermierilor, în cuantum de 241.727,80 lei, sumă care reprezintă  Ajutorul de Stat acordat pentru ameliorarea raselor.