Consiliul Județean Ilfov (CJI) a aprobat, săptămâna trecută, proiectul de hotărâre privind modificarea Comisiei de soluționare a contestațiilor, prevăzută în anexa nr. 2 a HCJI 100/2015 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de proiecte de management, în vederea organizării concursului pentru postul de director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov.
”Un coleg de-al nostru și-a depus candidatura pentru funcția de director al Centrului, este vorba despre Cristian Toma, care era membru în Comisia de soluționare a contestațiilor legate de organizarea și desfășurarea acestui concurs și, prin urmare, trebuie înlocuit din această comisie”, a explicat Marian Petrache, președintele CJI, în deschiderea ședinței de Consiliu.
Propunerea pentru noul membru al comisiei a venit din partea consilierilor, în persoana domnului Victor Neagu, care a și fost votat.
În legătură cu reprezentanții comisiei de concurs, din care fac parte pe lângă cele două persoane din partea Direcției de Cultură – Alexandrina Niță și Gheorghe Barbu Ceapă – și trei consilieri județeni, Marian Petrache a declarat: ”Din aceste trei persoane, două sunt consilieri PNL (n.r. – Ana Maria Dumitru și Ionel Dumitru).
Mie mi se pare că sună un pic a conflict de interese și, prin urmare am vorbit cu cei doi colegi ai mei să-și depună mandatele și să nu mai facă parte din comisie. Noile propuneri votate de către consilierii județeni au fost Sebastian Geantă și Gheorghe Bolintineanu.