Parada militară de Ziua Naţională a României, care a avut loc pentru al doilea an consecutiv în Piaţa Constituţiei şi la care au luat parte peste 10.000 de persoane, s-a încheiat cu defilarea militarilor Detaşamentului 30 Gardă, pe durata ceremoniilor deasupra Capitalei survolând zeci de aeronave.

Parada militară de Ziua Naţională a României a început la ora 11.00, în prezenţa a peste 10.000 de oameni care au umplut Piaţa Constituţiei, dar şi bulevardele adiacente. Pe durata a peste o oră, au defilat peste 2.600 de militari, care au venit cu 360 de mijloace tehnice – de la vehicule de luptă şi până la maşini ale pompierilor şi ambulanţe. Printre maşinile care au defilat pe Bulevardul Naţiunile Unite au fost şi autovehicule din dotarea forţelor terestre, precum maşini de luptă blindate, pe şenile, autoturisme de teren echipate cu kituri de protecţie balistică, vehicule multirol, dar şi o maşină dotată cu sistem de artilerie antiaeriană, cu performanţe similare celor aflate în armatele ţărilor membre NATO.

Potrivit Mediafax, militarilor români li s-au alăturat detaşamente din Bulgaria, Polonia, Republica Moldova, Turcia, precum şi detaşamentul militar al SUA, format din puşcaşi marini dislocaţi la baza militară de la Mihail Kogălniceanu în cadrul Forţei de Rotaţie a Mării Negre.

 

Defilarea militarilor răniți în afara granițelor

La parada militară din acest an a defilat, în premieră, un detaşament format din militari răniţi în misiunile executate în afara graniţelor, în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Irak şi Afganistan. Detaşamentul a fost condus de colonelul Augustin Pegulescu, care a fost în misiuni în Albania, Irak şi Afganistan. Pe 9 ianuarie 2009, el a fost rănit în deşertul afgan, în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat.

 

Cer tricolor!

În timpul paradei militare, deasupra Pieţei Constituţiei au survolat elicoptere IAR-330 PUMA, aeronave C-130 Hercules şi aeronave C-27J Spartan din dotarea Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, al căror proces de achiziţie s-a încheiat la începutul acestui an şi care asigură un transport de dimensiuni medii şi tehnică superioară.

De asemenea, cerul Capitalei a fost survolat de avioane IAR-99 ŞOIM, precum şi de aeronave de luptă MIG-21 LanceR, iar, în premieră, au evoluat şi trei avioane de construcţie românească – IAK-52, care au marcat cu fum culorile drapelului naţional al României.

 

97 de ani de la Unirea tuturor românilor într-un singur stat!

Parada militară s-a încheiat în jurul orei 12.30, cu defilarea militarilor Regimentului 30 Gardă ”Mihai Viteazul”, înfiinţat pe 1 iulie 1860. Evenimentul s-a desfăşurat în Piaţa Constituţiei, pentru al doilea an consecutiv, după ce Arcul de Triumf a intrat într-un proces de reabilitare şi reparaţii. S-au marcat, astfel, 97 de ani de la Unirea tuturor românilor într-un singur stat.

 

Oficiali prezenți

 

 

Președintele Klaus Iohannis a ajuns, în jurul orei 11.00, în Piaţa Constituţiei și a fost primit cu onoruri militare. La sosirea șefului statului, a fost intonat imnul naţional. La ceremonii au asistat, în tribuna oficială, și premierul Dacian Cioloș, ministrul Apărării, Mihnea Motoc, și ministrul Internelor, Petre Tobă. Au mai fost prezenţi președintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, fostul președinte Traian Băsescu, care a venit împreună cu nepoţica sa, liderii PNL – Alina Gorghiu și Ludovic Orban, Ilie Năstase, reprezentanţi ai Armatei, Jandarmeriei, ai Corpului Diplomatic acreditat la București și parlamentari.