O veste ieşită din comun. Dar, ce minunată!
Să nu-ţi vină a crede! Dar aşa a fost. Trei zile, Moşul nu s-a mai dat plecat dintre copiii din Afumaţi. S-a ostenit pentru ei şi mai-mai să se întâmple un pocinog. Calendarul popasurilor sale a fost chiar la un pas de primejdie. Că îl aşteptau toţi puii de om ai lumii. Însă, totul e bine când se sfârşeşte cu bine – ca în orice basm cu miracole, al copilăriei. Ea „e inima tuturor vârstelor”. Aşa a consfinţit-o şi poetul filozof Lucian Blaga. „Măcar să zică cine ce-a zice”, vorba dragului Ion Creangă.
Dar, ce a trebăluit Moşul trei zile, la Afumaţi? Păi, a avut de vorbit cu o puzderie de ţânci. Sute şi sute. Apoi, a ascultat colinde, poezii şi a împărţit tuturor daruri. În toate grădiniţele, şcolile, cu fiecare grupă – mică sau mare, cu fiecare clasă. Câte 10 serbări pe zi. De miercuri până vineri, 18 decembrie, abia a prididit să le cuprindă pe fiecare.
Călăuză şi sfetnici
În zorul drumurilor şi încărcat de daruri, Moşul n-ar fi biruit fără parteneri şi ajutoare de nădejde, strânse de cei care gospodăresc marea familie a tuturor locuitorilor comunei.
Gabriel Dumănică – edilul şef al comunităţii, Consiliul Local, împreună cu educatori, profesori, sponsori şi-au adunat puterile şi priceperea cu multe zile înainte, pe măsura sufletului. Ca de fiecare dată în ultimii ani, el a strâns pentru copiii de aici splendoarea plină de poveşti şi generozitate, în jurul bradului împodobit.
„Crăciun Fericit, tuturor afumăţenilor”!
Pe primar l-am întâlnit vineri, când a sosit cu câteva zeci de secunde înaintea lui Moş Crăciun. Unde? La sala complexului sportiv – devenită acum de festivităţi. Se petrecea una din marile zile ale serbării şcolare tradiţionale, dedicată special întâlnirii cu personajul de poveste.
Gabriel Dumănică a spus: „Suntem în săptămâna din preajma Sfântului Crăciun. Îi prăznuim spiritul, pe care îl cinstim cum se cuvine – împreună cu toţi locuitorii comunei. Iar aceşti copii vor înfăptui şi transmite mesajul nostru către timpuri pe care le vrem mai bune. În fond, aceasta e cealaltă legătură solidă care transformă faptele prezentului în mândria că existăm ca localitate, atestată documentar de peste cinci secole.
Festivitatea de aici a fost pregătită cu sârguinţă şi talent de copiii claselor reunite – pregătitoare „A” şi a III-a, ale Şcolii nr. 1. La fiecare dintre serbările petrecute în ultimele trei zile a participat Moş Crăciun. Dar şi eu, pe alocuri. Copiii au primit pungi cu cadouri, de toate felurile: îmbrăcăminte, dulciuri, rechizite, fructe şi altele, care i-au bucurat toţi, indiferent de vârste. E datoria noastră față de creşterea şi educaţia lor. Crăciunul e o împrejurare sfântă, deosebită, iar noi îi păstrăm tradiția spiritual-creștină prin tot ce are el mai frumos şi mai bun.
Le urez tuturor afumăţenilor „La Mulţi Ani”! şi „Un Crăciun Fericit!”, a încheiat primarul Dumănică.
Un spectacol remarcabil
Sala complexului sportiv a fost arhiplină, vineri. Părinți, bunici, pedagogi au asistat la serbarea celor peste 60 de copii, intitulată “Moș Crăciun, bine ai venit“!, oferită de preșcolari și elevi. Profesorul Valentin Diaconu a avut cu ce se mândri. Un minunat spectacol cu cântece, poezii, colinde, dans, jocuri și momente de dialog între personaje mitice, a oferit spectatorilor momente răsplătite cu aplauze călduroase. Iar Moșul, însoțit de Gabriel Dumănică, a avut pentru fiecare multe cadouri și cuvinte de drag.
Spiritul Crăciunului din inimile tuturor a însuflețit acest minunat Ajun.