Până la data de 31 martie, toți proprietarii de imobile situate pe teritoriul României au obligația de a depune la direcțiile de specialitate ale primăriilor o declaraţie pentru stabilirea impozitului pe clădiri, indiferent dacă acestea sunt deţinute în scop de locuit, în scopul desfășurării unei activităţi economice (sedii de firme, PFA, cabinete etc.) sau au destinaţie mixtă (atât locuinţă, cât și activitate economică).

Așadar, potrivit legislaţiei aplicabile în România, persoanele care au în proprietate o clădire situată pe teritoriul României datorează anual un impozit, care se achită în contul bugetului localităţii în care este amplasat respectivul imobil. Noul Cod fiscal, intrat în vigoare la începutul anului 2016, stabilește la art. 461, alin. (1), că impozitul pe clădiri este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate clădirea la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior. Potrivit aceluiași act normativ, în cazul dobândirii sau construirii unei clădiri în cursul anului, proprietarul acesteia are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii și datorează impozit pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.

Impozitul se poate plăti în două tranșe egale

Impozitul pe clădiri, indiferent de calitatea persoanei care deţine imobilul (persoană fizică sau juridică), se plătește anual, în două tranșe egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie, inclusiv. Totodată, conform normelor legale, pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. În cazul în care impozitul pe clădiri, datorat unui buget local de către un contribuabil, nu depășește suma de 50 de lei, acesta va fi plătit, integral, până la primul termen de plată, adică 31 martie, inclusiv. 

Amendă, pentru nedepunerea la termen a declaraţiei

Noul Cod de procedură fiscală, în vigoare de la data 1 ianuarie 2016, stipulează în cadrul Titlului XI – Sancțiuni, la art. 336 – Contravenții, că neîndeplinirea de către contribuabil/plătitor la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuţiilor și a altor sume, precum și orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele, contribuţiile, bunurile și veniturile impozabile, se sancţionează cu amendă. Concret, persoanele fizice care nu vor depune declaraţia pentru stabilirea impozitului pe clădiri până cel mai târziu la 31 martie vor primi amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei. Același cuantum al amenzii este prevăzut și pentru celelalte persoane juridice, cu excepţia celor încadrate în categoria contribuabililor mari și mijlocii. Pentru aceste două categorii, amenda prevăzută de Codul de procedură fiscală pornește de la 1.000 de lei și poate ajunge până la valoarea de 5.000 de lei.