Românul, zice o vorbă, s-a născut poet. În ultima vreme, însă, asistăm la o altă minune: pușcăriașii cu ștaif și „sânge albastru” de nababi par să se fi născut de-a dreptul scriitori și chiar oameni de știință. Astfel, în ultimii trei ani, aproape 200 de pușcăriași au publicat peste 400 de cărți! Rămâi cu gura căscată văzând atâta grafomanie pe bieții pușcăriași ajunși la mititica pentru că au furat pe rupte. Toată floarea corupției s-a trezit, peste noapte, ditamai omul de cultură. Păi cum să nu se apuce oamenii să trudească pe altarul literaturii științifice când, prin lege, li se scădeau 30 de zile din condamnare, pentru fiecare operă făurită de mințile lor sclipitoare? Iar dacă nu făceau față unei astfel de îndeletniciri, nu era nicio problemă, pentru că se găseau destui binevoitori să le dea o mână de ajutor. De la înalte fețe bisericești, până la profesori universitari și patroni de edituri. Bineînțeles, total dezinteresat! Și, iaca‑șa în circa trei ani de zile, cu complicitatea personalului din penitenciare, a înflorit o afacere pe cinste. Și, iaca-șa, minți luminate, de un înalt nivel intelectual, ca ale lui Gigi Becali, Gică Popescu, Gheorghe Copos sau Dinel Staicu etc., etc., au creat opere de o inestimabilă valoare, care au intrat, nu-i așa, în patrimoniul cultural al omenirii. Există chiar și campioni printre aceștia, cum ar fi Dan Voiculescu și milițianul Dinel Staicu, care au scris câte 10 cărți de căciulă! Tradus în zile de reducere a pedepsei – nici mai mult nici mai puține de 300. Adică aproape un an. Să vă mai dau recorduri. Unul dintre autori a scris lucrări științifice fără să aibă acces la bibliotecă sau online. Și nu oricum! Pentru o lucrare de 180 de pagini i-au trebuit „decât” 12 ore. El și-a îmbunătățit recordul, la următoarea creație, de 212 pagini, pe care a dat-o gata în doar 6 ore și 40 de minute. Ce mai, un adevărat Usein Bolt al literaturii… Și încă una: în decembrie, anul trecut, erau în chinurile facerii, la Penitenciarul Rahova, 46 de lucrări!

Vedeți, totuși, oameni buni, că orice rău are și o parte bună? Ce ne‑am fi făcut noi, dacă cei care au furat pe rupte în ultimele două decenii și jumătate nu ar fi fost condamnați și băgați la zdup? Am mai fi avut noi parte de atâta iluminare culturală și științifică venind din pușcăriile patriei? Nooo! Vă dați seama ce am fi pierdut? Am mai fi aflat noi cum se cresc chinchilele sau cum stă treaba cu guangxi-ul și jung zi-ul? Sau despre controlul calității peștilor batracienilor și fructelor de mare și mecanica ruperii materialelor compozite? Nici vorbă! Am fi orbecăit prin crunta noapte a ignoranței, ca niște oameni fără busolă, rușine să ne fie!

 

Situația mi se pare, însă,  de-a dreptul stupefiantă. Cum de a fost posibil, totuși, ca timp de câțiva ani, nimeni să nu se sesizeze de hemoragia (era să spun blenoragia) de lucrări care s-au dovedit, luate la bani mărunți, fără nicio valoare, științifică sau literară, elaborate, fără îndoială, de altcineva decât cel ce și-a pus numele pe copertă? Răspunsul este simplu: la mijloc avem de-a face cu cel mai evident fenomen de corupție. Dar cum la noi plagiatul este sport național, nu mai miră nimic! Oricum, bine că Justiției i-a venit mintea cea de pe urmă a românului și s-a hotărât, pasămite, să le strice jucăria bieților pușcăriași geniali. Aferim!