Ministrul Agriculturii a anunțat că, cel mai probabil, plata integrală a subvențiilor va începe în luna martie. El a precizat că, în urma analizei pe care a efectuat-o împreună cu APIA și consorțiul SIVECO-Teamnet, furnizorul de soft, se avansase inițial data de 27 aprilie, pentru demararea plăților. Dar, ulterior, luând în considerare o procedură impusă de Curtea de Conturi în ceea ce privește elaborarea contractului și stabilirea exactă a detaliilor pentru realizarea modulului respectiv, s-a ajuns la devansarea cu o lună. Plata avansului pe suprafață a fost acordată cu întârziere din cauza unor disfuncționalități ale sistemul informatic care controlează distribuția subvențiilor, angajații APIA fiind nevoiți să prelucreze manual o parte din cererile depuse de fermieri. Potrivit datelor APIA, până la termenul limită, 30 noiembrie, peste 602.000 de fermieri care au depus cereri de plată în cadrul SAPS – Campania 2015 au primit 255,448 milioane de euro drept avans pentru o suprafață de 5,75 milioane de hectare, valoarea avansului situându-se la aproximativ 53 euro/ha. Cuantumul pentru plata SAPS – Campania 2015 este de 77,42 euro/ha, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 900.