Luni, pe 8 februarie, am intrat în Noul An Chinezesc, an care se va încheia pe 27 ianuarie 2017. Maimuţa de Foc aduce multe conflicte și dezastre. Aflat sub semnul Maimuţei de Foc, anul acesta va fi mult mai tensionat decât anul anterior. Vor fi, însă, și nativi care se vor bucura de satisfacţii nebănuite.
Ce au pregătit astrele fiecărei zodii din horoscopul chinezesc?
Șobolan
Anul acesta, nativul Șobolan va fi mai lacom decât oricând. Va căuta să facă bani din orice. Trebuie, însă, să acorde o atenţie deosebită asociaților, pentru că îi pot băga în încurcături din care nu mai pot scăpa și care, inevitabil, îi aduc pierderi importante. La capitolul sănătate, excelează.
Bivol
Dacă are deja o relaţie de cuplu, o familie, anul acesta va face mai multe sacrificii și va dărui mai multă afecţiune, tocmai pentru a menţine armonia. Bivolul singur se va îngriji să-și facă o casă și o familie. Dar e posibil să se zbată să pătrundă în sufletul celui ce nu-i împărtășește sentimentele.
Tigru
Iubește viaţa și îi place să o trăiască din plin. Va răspunde tuturor provocărilor care i se ivesc, iar curajul, tenacitatea și perseverenţa i-ar putea schimba viaţa. Se va implica și în cauze umanitare. Pentru că este atât de îndrăzneţ, va atrage și admiratori care-l vor ajuta în momente delicate.
Dragon
Este supus acţiunii, însă, prin reacţiile lui bruște și directe determinate de dorinţa de a câștiga ar putea pierde șansa de a urca pe o scară ierarhică. În loc să se arunce direct în anumite situaţii, ar trebui să-și stabilească planuri pe care să le analizeze cu atenţie. Va fi un cuceritor sentimental.
Șarpe
Astrele îi sunt favorabile în plan financiar. Șarpele se pricepe să facă bani și se va bucura de câștiguri importante tot anul. Doar este de neoprit când vine vorba întocmit planuri! Are intuiție și se înconjoară de oameni de succes. Sănătatea îi cam joacă feste.
Cal
Are în față un an de liniște și armonie în cuplu. Atribuțiile tot mai multe de la serviciu și stresul cotidian îi iau din energie, îi slăbesc tonusul. Vestea bună este că pentru toate serviciile va fi recompensat cu sume importante de bani. Sau, poate chiar va intra în posesia unei moșteniri.
Capra
Astrele îl vor ajuta să găsească întotdeauna soluții pentru a ieși învingător și în lupta cu neajunsurile financiare și datoriile. Sentimental, va trece printr-o perioadă de acalmie, în care nu va fi nici prea entuziasmat, dar nici nefericit.
Iepure
Nu va exista un nativ mai înţelegător decât Iepurele. Va fi atent la nevoile celor din jurul său, cald la suflet, calm și se va dovedi un prieten adevărat pentru cei ce au nevoie de apărare, de ajutor. În schimb, devine imprevizibil și luptă cu îndârjire cu cei care-i ameninţă siguranţa.
Cocoș
Pentru Cocoș iubirea primează. Și nu este rău, atât timp cât va deschide ochii bine și va investi sentimente în persoana care-i răspunde cu aceeași dragoste. Spre finele anului, apar oportunități demne de acceptat în plan profesional. Șansa de a-și îmbunătăți veniturile este de partea lui.
Câine
Nici nu va tânji după dragoste, dar nici nu va trăi o iubire supremă. Câinele va face schimbări majore în profesie, dar va câștiga bani suficienți. Fizic, acesta se simte mai fragil ca oricând, așa că i-ar prinde bine o revitalizare printr-un program de fitness și un stil de viață mai sănătos.
Porc
Are în faţă un an în care se va implica în diverse relaţii de dragoste, aventuri. Își dorește ceva serios și are toate șansele să înceapă o poveste de iubire frumoasă, intensă și cu perspective de viitor. Doar lipsurile financiare îi vor da bătăi de cap.
Maimuţa
Va fi extrem de manierată, muncitoare și foarte isteaţă. Tocmai de aceea va căpăta tot ceea ce-și dorește, fără prea mari eforturi. Va călători mult și va surprinde cu perseverenţa în plan profesional și cu norocul la bani. Sănătatea, însă, i-ar putea crea mici probleme.