Executivul a adoptat o hotărâre potrivit căreia unităţile de învăţământ preuniversitar particular şi confesional acreditat vor primi finanţare de bază de la bugetul de stat, prin bugetele locale, la un nivel similar celei acordate pentru învăţământul de stat.

Finanţarea de bază în limitele costului standard per elev/preşcolar va fi asigurată de la bugetul de stat, din sumele defalcate din TVA prin bugetele locale, pentru toţi preşcolarii şi elevii din învăţământul general obligatoriu particular şi confesional acreditat, precum şi pentru cei din învăţământul profesional şi liceal acreditat, particular şi confesional. Astfel, costurile standard per elev/preşcolar alocate învăţământului preuniversitar particular şi confesional acreditat sunt similare celor aprobate pentru învăţământul preuniversitar de stat. Costul standard se determină pentru fiecare nivel de învăţământ, filieră, profil şi specializare, în funcţie de mărimea şi tipul unităţilor de învăţământ, dacă provin din mediul rural sau din cel urban, şi în funcţie de coeficienţii de temperatură din zonele geografice.

Pe baza costului standard/elev se alocă finanţarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi a contribuţiilor aferente acestora pentru unităţile de învăţământ. Nu sunt incluse în această categorie cheltuielile pentru alocaţii pentru transportul la şi de la locul de muncă, precum şi cheltuielile salariale în natură. De exemplu, costul standard/elev din învăţământul gimnazial din mediul urban va fi în 2016 de 3.043 lei/an, iar cel din mediul rural va fi de 3.499 lei/an.

Pentru învăţământul liceal teoretic, costul standard din mediul rural va fi egal cu cel din mediul urban, respectiv de 3.043 lei/an. Unităţilor de învăţământ care au clase cu elevi ce studiază în limba maternă a minorităţilor li se alocă suplimentar fonduri, în funcţie de coeficienţi care au fost stabiliţi având în vedere nivelul/filiera/profilul, mediul urban/rural.

De asemenea, tot pe baza costului standard/elev se acordă finanţarea cheltuielilor cu pregătirea profesională, a cheltuielilor cu evaluarea periodică a elevilor, precum şi a celor pentru bunuri şi servicii. Cheltuielile cu pregătirea profesională includ şi cheltuielile legate de formarea continuă şi evaluarea personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar particular şi confesional acreditat.

Concret, costul standard/elev din învăţământul gimnazial din mediul urban (considerat coeficientul 1) în 2016 este stabilit la 321 lei/an.

Acest tip de costuri este determinat prin aplicarea unor coeficienţi de diferenţiere la valoarea coeficientului 1, de bază (costul standard/elev din învăţământul gimnazial din mediul urban în 2016, care este stabilit la 321 lei/an).

 

Coeficienţii de diferenţiere sunt stabiliţi în funcţie de tipul unităţii de învăţământ (grădiniţă, şcoală gimnazială, liceu teoretic, şcoală profesională, colegiu), numărul de elevi înscrişi, zone de temperatură (sunt şase zone de temperatură identificate), precum şi mediul urban/rural.