Într-o emisiune televizată, senatorul Mircea Geoană și președintele PSRO s-a arătat circumspect cu privire la candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei. El a atras atenția că, în spatele lui Firea se află „divizia Voluntari”.

Întrebat de șansele Gabrielei Firea la accederea în funcția de primar, Geoană a calificat-o pe aceasta drept „o fațadă plăcută”. „O cunosc, îmi este simpatică, este o faţadă plăcută, dar în spate este divizia Voluntari, care vrea să ia Capitala cu asalt”, a punctat Geoană, referindu-se la soţul Gabrielei Firea, Florentin Pandele,  primarul PSD al oraşului Voluntari. Mircea Geoană a atras atenția, în privința candidatului PSD la Primăria Capitalei, că există riscul să se creeze „un tunel între Voluntari şi Bucureşti, prin care nu mai vezi cum circulă resursele”.

 

„Chiar dacă există feţe onorabile (cum este Gabi Firea), există suspiciuni că modul dubios de circulaţie a banilor publici se va perpetua. Status quo-ul politic se va repeta, spre dezastrul României. Dacă ar fi fost un context internaţional liniştit, aş fi spus că România a mai avut corupţie şi navigăm noi aşa, precum gâsca prin apă. Dacă România va fi atât de şubredă pe interior cu acest sistem de corupţie care se va perpetua, România va avea un risc de corupţie sever”, a mai spus Mircea Geoană. El a adăugat, sceptic, că „dacă participarea la vot se va menţine la 35%, sistemul se va reproduce”.