Handbal. CSM București și Dinamo au ratat calificarea în sferturile de finală ale Cupei EHF. Meciurile nu mai avea însă miză pentru niciuna dintre cele două echipe.Vicecampioana României a reușit un egal, 23-23, pe terenul lui Chambery, în timp ce handbaliștii lui Eliodor Voica au pierdut disputa cu Magdeburg. Astfel CSM București a încheiat pe locul 3 în grupa D, la prima participare într-o cupă europeană. La rândul lor, dinamoviștii, lideri în Liga Naţională, nu au reușit surpriza în Germania. În ultimul meci din grupa A, echipa lui Eliodor Voica a cedat în faţa lui Magdeburg, 22 la 39. Dinamo avea nevoie de victorie pentru a se califica în sferturile Cupei EHF.

 

Gimnastică. Cătălina Ponor (foto) și Diana Bulimar au câștigat două medalii în prima competiţie oficială din 2016, la etapa de Cupă Mondială de la Doha. Astfel, Ponor a cucerit medalia de aur la bârnă iar Diana Bulimar, după ce a terminat doar pe locul 8 la paralele, și-a luat revanșa în finala de la sol, unde a obţinut a doua notă din concurs. Pentru Ponor a fost primul concurs oficial, după o pauză de patru ani. Retrasă după Jocurile Olimpice de la Londra, gimnasta și-a reluat pregătirea anul trecut, dar a ratat Campionatul Mondial de la Glasgow din cauza unei intervenţii chirurgicale la tendonul lui Ahile. La Doha a concurat și Dora Vulcan. La prima ei competiţie majoră, românca s-a clasat pe locul 7 la paralele și pe poziţia a 8-a la sol.

 

 

Tenis. Turneul de la Miami pare de bun augur pentru tenismenele române. Atât Simona Halep, cât și Irina Begu și Monica Niculescu s-au calificat în optimile turneului categorie Premier Mandatory, dotat cu premii în valoare de 6.844.139 de dolari. Simona Halep a trecut lejer cu 6-4, 6-1 de Julia Goerges, după ce, în setul 1, nemțoaica a condus cu 3-0. La rândul său, Monica Niculescu (33 WTA) a învins-o în două seturi pe Coco Vandeweghe (38 WTA), 6-4, 6-1, după o oră și 42 de minute de joc. Irina Begu a trecut greu, în turul 3, de Kristyna Pliskova (101 WTA), în trei seturi, 7-5, 4-6, 6-4, după două ore și 39 de minute de joc. În optimi, Halep o va întâlni pe Heather Watson, Niculescu va juca cu Johanna Konta, iar Begu o va înfrunta pe Madison Keys.