Marin Vasile, un primar care luptă pentru binele localității pe care o conduce

În nenumărate rânduri, de fiecare dată când am vorbit despre Glina am afirmat că, din păcate, această localitate este defavorizată, din cauza apropierii de cea mai mare groapă de gunoi din România. La această situație se adaugă și un buget insuficient pentru ca Glina să iasă din acest marasm. Cu toate acestea, în ultima vreme, un om face eforturi imense pentru ca localitatea pe care o conduce să intre în rândul suratelor sale mai căpătuite din județul Ilfov.

Nea Mitu, așa cum îl cunosc după nume toți glinenii, este un om blajin, cu vorbă domoală, dar apăsată, implicat în problemele comunității în care trăiește. De aproape doi ani de zile, nea Mitu este primarul interimar al acestei comune. El se zbate, zi și noapte, pentru a face tot ce-i stă în putință pentru mai-binele concetățenilor săi. Ca și în cazul unor primari din alte localități defavorizate de veniturile bugetare mici, și nea Mitu, cu sprijinul nemijlocit al Consiliului local, a reușit să ducă la bun sfârșit o serie de investiții și proiecte menite să aducă ceva mai multă bunăstare locuitorilor comunei. Mai mult, el vrea să continue această muncă, într-un nou mandat.

 

Proiecte mici, dar de mare folos

Primarul din Glina ne-a vorbit despre realizările sale și ale celorlalți edili ai comunei, din scurta perioadă de când este primar interimar. „În această perioadă, am dat în folosință noul dispensar al comunei și am efectuat extinderea grădiniței cu un nou corp de clădire, unde va funcționa o grădiniță cu program prelungit, care, deocamdată, va avea o capacitate de 20 de locuri. Așadar, aici vor fi înscriși o parte din cei 72 de copii pe care îi avem acum, aici. În satul Manolache am construit o anexă la biserica de acolo, și am amenajat trotua­rele. Tot în Manolache, am amenajat parcul cu locuri de joacă pentru copii și am aplicat o suprafață antitraumă, din tartan. La mansarda școlii din Cățelu am amenajat o sală de sport, iar la stadionul din Glina am construit tribune, vestiare și am reabilitat gazonul. Și, nu în ultimul rând, toate școlile din comună au fost igienizate și deratizate”, ne-a spus nea Mitu.

Viitorul sună bine

Marin Vasile are planuri de viitor la fel de generoase. Astfel, el ne-a precizat că intenționează, cu sprijinul Consiliului local, să construiască câte o sală mică de sport, la școli și una mare, la terenul de fotbal. „Pentru tineri, să‑i mai desprindem de calculator”, spune el. Terenul de sport de la Școala nr. 1, din Glina, va fi acoperit cu gazon sintetic. Pe toate străzile pe care s-au efectuat lucrări pentru introducerea rețelelor de apă și canalizare și care, în urma realizării branșamentelor au fost deteriorate, se vor executa reparații și se vor amenaja limitatoare de viteză, din beton. Printre acestea se numără strada Dealului, str. Uzinei, str. Parcului etc. De-a lungul DJ 301, care străbate comuna pe 2,7 km, se vor amenaja trotuare, de-o parte și de alta, pentru ca pietonii să nu mai fie obligați să se deplaseze pe carosabil. Constantin Căpățână, actualul viceprimar, explică de ce nu s-au amenajat trotuare până acum. „Am așteptat finalizarea lucrărilor efectuate de Consiliul Județean pe DJ 301, mai precis, a șanțurilor. Acum avem un proiect, și vom demara lucrările la trotuare. Ele vor fi din asfalt, pentru că există denivelări, iar asfaltarea permite rezolvarea acestor denivelări mult mai ușor, decât dacă am fi folosit dale sau pavele”, spune vicele Căpățână.

Acestor proiecte li se vor adăuga și altele, cum ar fi construirea unui cămin pentru bătrâni, asfaltarea străzilor care au mai rămas de asfaltat, extinderea rețelelor de apă și canal, montarea unui sistem de monitorizare video, extinderea iluminatului public sau rebilta­rea canalizării pe str. Re­voluției, Fântânii, Intr. Școlii, str. Măgurii și Liber­tății, Intr. Cățelu.

 

Gunoiul, blestemul comunei Glina

Primarul Marin Vasile ne și vorbește despre una dintre marile probleme cu care se confruntă primăria: gunoiul. Atât cel de la vestita groapă „Ochiul Boului”, cât și cel pe care unii locuitori, certați cu bunul simț, îl aruncă te miri unde, astfel că se poate spune că „monstrul ecologic” din apropiere a făcut pui. Edilii fac eforturi susținute să rezolve această problemă, dar totul pare o muncă de Sisif. Periodic, primăria trebuie să intervină din nou, pentru că mormanele de gunoi își fac iar și iar apariția… „Am început curățenia de primăvară, în comună. Există locuri, mai ales în Bobești, în care oamenii aruncă gunoiul te miri unde. Numai din zona străzilor Văii și Cireșilor am strâns peste 200 de basculante de gunoi a câte 24 mc, adică vreo 4.800 mc și încă nu am terminat. Încercăm să-i convingem pe oameni să păstreze curățenia, spre binele sănătății lor.  Avem, totuși, un avantaj generat de un mare dezavantaj al acestei comune: pentru faptul că suntem în ime­diata apropiere a gropii de gunoi, am fost scutiți de taxele pentru depozitarea gunoiului acolo. E un fel de compensație pentru că suntem obligați să suportăm toate neajunsurile generate de această vecinătate. Vorbesc, în primul rând, de mirosuri, care, uneori, sunt greu de suportat. Lor li se adaugă și mirosurile de la stația de epurare. Uneori, e un adevărat calvar pentru cei care locuiesc în apropierea celor două obiective”, spune nea Mitu.

O poluare care nu există, după unii…

Plecăm împreună să vedem la fața locului cum stau lucrurile. În spatele caselor de pe strada Libertății, cam în dreptul numărului 176, exista, până mai deunăzi, o adevărată groapă de gunoi, e adevărat, de dimensiuni mult mai mici decât cea oficială, dar la fel de nocivă. Ea a fost asanată cu ajutorul primăriei, dar locuitorii din zonă se plâng că sunt cetățeni care continuă să arunce gunoiul acolo. „L-am văzut eu, ieri, pe Arsene Ion cum a aruncat o roabă de gunoi aici”, i se plânge o femeie primarului. „Mulțumim primăriei pentru ajutorul acordat, că ne-a făcut curat aici. Dacă s-ar rezolva și cu mirosul ăsta de la stație, am fi și mai mulțumiți”, intervine Dănuț Bornescu, unul dintre locuitorii din zonă. „Am făcut sesizări la conducerea stației de epurare. Au venit, au făcut măsurători și au spus că nu există depășiri ale valorilor normale, în atmosferă, dar oamenii suferă în continuare, vedeți și dumneavoastră”, vine răspunsul primarului Marin Vasile.