De mii de ani a fost făcută legătura dintre fazele Lunii și schimbările care au loc în fertilitatea, sănătatea, acțiunile și alegerile oamenilor. Deși rămâne un mister, este dovedit că Luna controlează organismul uman.
Știința acceptă din ce în ce mai mult ideea că fazele Lunii ne influențează în diverse activități, intensificându-ne anumite stări emoționale, probleme de sănătate etc. Femeile au o legătură mult mai puternică decât bărbații cu misteriosul astru ceresc. Până și perioada fertilă a femeilor este influențată de ciclurile Lunii. Se crede că o femeie este fertilă atunci când Luna este în aceeași fază ca în momentul în care s-a născut. De exemplu, femeia care s-a născut într-o perioadă cu Lună Plină, va fi fertilă în toate perioadele cu Lună Plină. De ce se întâmplă asta? Cercetările efectuate până acum duc la ideea că în momentul nașterii, Luna influențează anumite coordonate hormonale și biochimice care acționează asupra organismului pe parcursul întregii vieți. Cum ne mai influențează astrul?
Luna ne spune și dacă vom avea bani mai mulți în viitor
Pentru a afla cât mai multe despre influența Lunii asupra noastră, trebuie mai întâi să înețelegem ciclurile Lunii, adică tranziția lunară de la Luna Nouă la Luna Plină și invers. La fiecare 28-30 de zile ia naștere o Lună Nouă, care se mărește până devine Lună Plină. Ritmul creșterii și descreșterii Lunii este cel care ne marchează sentimentele, simțurile și trăirile. În funcție de acest ritm astral, putem afla mici secrete despre evenimentele din viitorul apropiat în ceea ce privește stările noastre sufletești, sănătatea, poziția socială, relațiile cu persoanele din jur, profesia și chiar finanțele. Se poate spune că Luna ne ghidează în încercarea de a desluși tainele destinului. Este un fel de glob magic de care se folosesc și clarvăzătorii când fac previziuni.
Ne ajută să renunțăm la fumat și alcool…
De pildă, cele mai propice momente pentru a începe o poveste frumoasă de dragoste sunt serile cu Lună Nouă. Se pare că în aceste intervale suntem mai predispuși ca niciodată spre flirt și dragoste, iar inteligența noastră se află la cote maxime. Atunci ne îndrăgostim, precum adolescenții, la prima vedere și iubim fără să tânjim prea mult după pasiuni trupești. Tot Luna Nouă ne dă o mână de ajutor în lupta cu toxinele. Perioadele cu Lună Nouă sunt încununate de succes atât în curele de detoxifiere, cât și în încercarea de a renunța la fumat și la consumul de alcool.
…și ne dă putere de meditație și autocunoaștere
Lungul drum pe care îl parcurge Luna Nouă până la stadiul de Lună Plină ne este favorabil din punct de vedere spiritual, intelectual. Acum avem cea mai mare putere de meditație și autocunoaștere. Avem mintea mai lucidă și găsim cele mai bune soluții pentru problemele delicate cu care ne confruntăm. Chiar dacă este o perioadă agitată din punct de vedere sentimental, în care facem multe gafe în relația cu partenerul și suntem tentați să provocăm scandaluri fără precedent, reușim să atenuăm conflictele, astfel încât acestea să nu lase urme traumatizante.