Istoria nu uită generaţiile care îi omagiază
E cert că eroii sunt cei care au aflat lucruri mai de preţ decât viaţa. În ororile războaielor, ei sunt cei cunoscuţi, sau anonimii știuţi doar de Dumnezeu. Tragedia lor are o singură mângâiere, pe care „o trăiesc” de-acolo, de sus. E păstrarea și răspândirea în memoria neamului a valorii unui simbol desăvârșit – jertfa.
Ca în fiecare an, de Înălţarea Domnului – la 9 iunie – Buftea a omagiat cu un respect deosebit Ziua Eroilor, a celor căzuţi pe câmpurile de luptă.
O premieră importantă
Orașul a fost gazda lansării proiectului „Monumente și Eroi. Memoria Marelui Război (1916-1919) – proiect pilot, în Ilfov”. Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) are ca parteneri instituţii însemnate: Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Primăria și Centrul Cultural Buftea, Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești”, Mogoșoaia. Finanţarea aparţine Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
Programul urmărește să adune eforturile autorităţilor locale, judeţene, ale specialiștilor și Ministerului Culturii, pentru protecţia, întreţinerea și conservarea construcţiilor comemorative – dedicate eroilor căzuţi pentru ocrotirea ţării.
1916-2016. Centenar comemorativ
În acest an celebrăm împlinirea a 100 de ani, de la intrarea României în volbura Primului Război Mondial (1916-1918), care a făcut victime peste 1 milion de români – trupe combatante și civili.
Inaugurarea proiectului pilot
În sala de festivităţi a Primăriei Buftea, a avut loc vernisajul unei expoziţii remarcabile. Panourile ilustrau mulţimea monumentelor istorice din Ilfov cu o valoare memorialistică de excepţie.
Au fost prezenţi: dr. arhitect Daniela Mihai, dir. de programe; dr. Florentina Udrea, istoric, manager proiect – ambii, specialiști ai INP; Grigore Buciu, de la Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”. Au reprezentat Ilfovul: Alexandrina Niţă – dir. exec. Direcţia de Cultură; Cristian Toma – dir. Centru pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale; Violeta Mitescu – dir. Centru Cultural Buftea; Gheorghe Mirea – veteran de război.
O apariţie cinematografică, „sosită” parcă din tranșeele războiului din 1916, au avut-o istoricul de artă Iozefina Postăvaru – costumată în infirmieră de front și istoricul Aurelian Stroe – în uniformă de caporal a Armatei Române.
Într-adevăr, eroii nu pot să dispară vreodată dintre noi.