La stânga-mprejur!
Acum, după ce apele s-au liniștit, în urma învestirii autorităților locale, PSD se pregătește de guvernare. Dacă, în decembrie 2015, social-democrații se făcuseră mici-mici de tot, acum, după victoria incontestabilă de la locale, ei s-au transformat în ditamai căpcăunii, gata să pună mâna, din nou, pe putere. Debarcarea lui Ponta a fost o mișcare benefică pentru „revergorarea” partidului. Încăput pe mâna unuia dintre cei mai versați, versatili și lipsiți de scrupule politicieni români – Dragnea Teroristul – după numele de alint din sânul partidului, PSD a renăscut ca prin minune și dă semne că, până în toamnă, va deveni forța politică dominantă în România. Iar cu „propteaua” ALDE, este indubitabil că viitorul premier al României se va numi Liviu Dragnea. El însuși nu exclude această variantă. Și, dacă mai punem la scocoteală că UNPR s-a-ntors, spășit, la sânul generos al PSD, după un scurt derapaj către liberalism, și încearcă să le intre în grații „seniorilor” social-democrați, tabloul este complet: Din iarnă, România va avea un guvern social democrat.
Toate ca toate, dar ce mă îngrijorează pe mine nu este acest scenariu, ci Liviu Dragnea, care cu greu reușește să-și mascheze tendințele sale autocrate și dictatoriale. Priviți numai cum conduce el partidul! Nimeni nu suflă în fața lui, toți iau poziția de drepți și nu scot un „diftong”, cum spunea comandantul meu de companie, în armată. Nu de puține ori, privindu-l și auzindu-l pe Dragnea, mi-a apărut în față, probabil de undeva, din subconștient, imaginea președintelui bielorus Alexandr Lukașenko, cu care seamănă la oțelul din priviri. Poate exagerez, dar majoritatea social-democrată, în ultima vreme, a demonstrat că face în Parlament cam tot ce „vrea” mușchii ei, fără să mai țină cont de părerea Opoziției. Care, sărmana, seamănă tot mai mult cu o mâță strivită, care de-abia mai scoate, din când în când, câte un miorlăit leșinat.
Astfel, Dragnea și ai lui devin tot mai aroganți, fac un mișto copios de oponenții lor liberali și lansează atacuri absolut nefondate la adresa sigurei instituții care mai poate face ordine în această țară – DNA- și la adresa guvernului de tehnocrați, tocmai pentru a demonstra că aceștia sunt niște incapabili, iar singurii care pot guverna țara sunt politicienii. Bineînțeles, politicienii social-democrați.
În tot acest timp, liberalii se îmbată cu apă rece și trăiesc oniric, într-o lume paralelă cu realitatea, popularii lui Băsescu sunt a cincea roată la căruță, iar Nicușor Dan este convins că dacă a obținut un procent mare la localele din București, va rupe gura târgului și prin fundul Olteniei, Teleormanului sau Moldovei, unde stânga (PCR – FSN – FDSN – PDSR – PSD) taie și spânzură de aproape 27 de ani! Și revenind la liberalii care au declarat, triumfal, că vor candida singuri la parlamentare și care se văd câștigători, deja, cu un purcoi de procente, putem spune că, dacă vor continua așa, au toate șansele să dispară de pe scena politică, precum foștii lor aliați, țărăniștii, iar PSD va guverna în cel mai pur stil totalitar posibil. Vor urma, astfel, cel puțin 4 ani în care ne vom întoarce în negura istoriei, din care, cu greu vom mai ieși…