Este strigător la cer! Dacă autoritățile responsabile nu vor găsi soluții cât mai rapid pentru problema gărzilor suplimentare, cadrele medicale ar putea întrerupe activitatea în spitalele din Capitală.

Nemulțumiți de faptul că sunt discriminați permanent iar noile reglementări le încalcă și mai mult principiile dreptului la muncă, medicii solicită forumurilor decizionale rezolvarea de urgență a problemei gărzilor. În caz contrar, bolnavii ar putea avea de suferit de pe urma unor eventuale blocaje ale activității din spitale. “Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) consideră că au­to­ritățile trebuie să identifice urgent soluții pentru ieșirea din această criză care pune în pericol pacienții. De aceea, solicităm Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Ministerului de Finanțe să trateze această problemă cu maximă responsabilitate, astfel încât să permită medicilor exercitarea profesiei în condițiile legii. Actualele reglementări în relația medicilor cu angajatorii (spitalele) sunt imprecis formulate, încălcând principii fundamentale ale dreptului muncii și legislația în vigoare. Cerem autorităților să nu mai profite de faptul că medicii își respectă angajamentul față de pacienți și să tergiverseze găsirea unor soluții juste la problema gărzilor suplimentare.

 

CMMB, ca reprezentant profesional al medicilor din București în relația cu autoritățile, consideră că situația semnalată trebuie să capete o rezolvare de urgență”, anunță Colegiul Medicilor din Municipiul București. Reamintim că un nou scandal între medici și Ministerul Sănătății a izbucnit, recent, în aproape toată țara. Motivul? De la 1 august, gărzile suplimentare ale medicilor din spitale trebuia să fie realizate în baza unui contract pe care medicii nu-l acceptă, considerându-l discriminatoriu.