Demisie neașteptată

Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, și-a înaintat demisia de la conducerea Serviciului de Informații Externe (SIE), pe care o deținea din data de 7 iulie 2015. Președinția României a confirmat că demisia acestuia a ajuns la cabinetul președintelui Klaus Iohannis.

Purtătorul de cuvânt al președinției, Mădălina  Dobrovolschi, a anunțat că președintele Iohannis a acceptat deja demisia, iar interimatul la conducerea SIE va fi asigurat de Silviu Predoiu.

 

Nu se cunosc motivele demisiei.

Se vehiculează, în schimb, mai multe presupuneri care să motiveze decizia directorului SIE. Astfel, în luna iunie, în urma unor speculaţii, SIE a emis un comunicat în care a precizat că „Nu există niciun fel de sincopă sau de deficienţă în relaţia dintre Serviciu şi Preşedinte”.Preşedinţia a precizat la acel moment că folosirea situaţiei românului răpit în Burkina Fasso de către un cotidian central „pentru alimentarea unor speculaţii politice este iresponsabilă şi inadmisibilă”, dezmin­ţind că şeful statului ar fi refuzat să semneze un document SIE pentru eliberarea românului. „Preşedintele României nu se implică în niciun mod în activitatea curentă a Serviciului de Informaţii Externe, întrucât nu are nicio atribuţie constituţională în acest sens. Activitatea SIE se desfăşoară în conformitate cu prevederile legale în vigoare, care oferă cadrul de funcţionare a serviciului în coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”,  a declarat la acel moment Preşedinţia. 

 

Disputa DNA-SIE, o posibilă variantă

Un alt motiv care ar putea sta la baza gestului lui Ungureanu ar putea fi acuzațiile aduse de procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, care a acuzat SIE că ar deține anumite informații și nu le-a comunicat DNA. Kovesi afirma atunci că „nu a primit nicio sesizare de la Serviciul de Informaţii Externe”, precizând că este ilegal să deţii informaţii referitoare la posibile infracţiuni şi să nu sesizezi Direcţia Naţională Anticorupţie. „Nu am primit sesizări nici despre conturile din străinătate, nici despre vilele de lux, nici despre iahturile de lux”, a declarat Codruţa Kovesi la conferinţa „Piedicile și performanțele anticorupţiei”. SIE, a replicat atunci, printr-un comunicat, că „nu monitorizează cetăţenii români aflaţi în străinătate, această practică fiind una specifică fostei Securităţi, aşa cum nu monitorizează conturile şi transferurile bancare, achiziţiile imobiliare sau de altă natură efectuate de cetăţenii români în străinătate”. Totodată, SIE a susținut că „informaţiile SIE nu se pot constitui în probe în instanţă, întrucât sunt obţinute prin surse umane cetăţeni străini, cu mijloace şi metode specifice, care nu pot fi dezvăluite nimănui şi în nicio împrejurare”.