La 185 de ani de la înființare, despre Spitalul Militar din Capitală se poate spune că este o un centru vital pentru sănătatea militarilor și nu numai, dar și un excelent centru de pregătire a cadrelor medicale. Săptămâna trecută, unitatea medicală a fost aniversată printr-o serie de evenimente speciale gen conferințe, ateliere, workshopuri, sesiuni de comunicare, desfășurate în cadrul celei de-a VI-a ediții a Zilelor Spitalului Militar Central „Carol Davila”. „Evocând istoria medicinei militare, nu trebuie să îi uităm pe cei care s-au format și afirmat în ceea ce astăzi numim cu mândrie — Spitalul Universitar de Urgență Militar Central «Dr. Carol Davila», acest centru vital al sănătății militarilor, al creatorilor de școală, al cercetătorilor și, nu în ultimul rând, al profesorilor pentru atâtea generații. Nu trebuie să uităm că medicii și asistenții militari medicali din România urmează o dublă carieră și îndeplinesc cu succes atât menirea de a apăra patria, cât și pe aceea de a alina suferința pacienților. Pe lângă faptul că este medic, absolventul de medicină militară are și o temeinică pregătire specifică, fiind oricând pregătit să acționeze în teatrele de operațiuni, așa cum a dovedit-o de nenumărate ori. Vă felicit pentru cei 185 de ani de activitate și vă încurajez să fiți în continuare un model de responsabilitate față de pacient și, totodată, un exemplu de dăruire față de țară”, a spus dr. Diana Păun, consilier de stat în Administrația Prezidențială, la deschiderea lucrărilor.