Vineri, la marele său praznic, Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea localnicilor din Buftea, s-a bucurat de o cinstire deosebită din partea slujitorilor și credincioșilor parohiei care-i poartă numele.
Ziua de 14 octombrie a fost o zi cu adevărat specială pentru toți cei cu inima creștină din Buftea. Aflat la primul hram în calitate de paroh al așezării sfinte din inima orașului, părintele Daniel Marcu și-a întâmpinat credincioșii cu alese bucurii duhovnicești și o slujire deosebită. Alături de părintele coslujitor Nicolae Grozea, părintele Marcu, sub păstorirea căruia se află acum lăcașul de cult, a săvârșit o slujbă minunată, înălțătoare, demnă de cinstirea Sf. Cuvioase Parascheva, care se numără printre cei mai iubiți sfinți de pe bolta ortodoxiei române.
“În semn de preţuire pentru credincioşi, la acest hram ne-am bucurat să avem în mijlocul nostru veşmintele Cuvioasei Maicii noastre Parascheva. Le-am adus de la Iaşi, în primăvara acestui an, cu spijinul domnului primar Gheorghe Pistol, căruia îi mulţumim pentru dragostea faţă de Biserică şi faţă de credincioşi. (n.r. – Un rând din veşmintele care au îmbrăcat trupul Sf. Parascheva, este adăpostit aici. Acestea se află într-o raclă care este aşezată pe un baldachin depus spre închinarea celor ce cred în minunile Preacuvioasei şi la care se poate ajunge oricând). De altfel, aceasta a şi constituit particularitatea hramului de astăzi. Nădăjduim să avem mângâierea sufletului Cuvioasei Maicii noastre Parascheva prin intermediul veşmintelor sale care sunt aşezate la loc de cinste în curtea bisericii, pentru rugăciunea şi închinăciunea credincioşilor. Le mulţumim celor prezenţi care s-au împărtăşit cu bucuria sărbătorii, alături de noi! Aşeptăm în continuare credincioşi de pretutindeni să se roage la racla cu sfintele veşminte care se păstrează în lăcaşul nostru”, ne-a spus preotul paroh, Daniel Marcu, după rânduielile bisericeşti.
“Sunt din Bucureşti şi am venit aici ca să mă rog pentru mine, pentru copiii şi familia mea. Ştiam că aici este sfântul veşmânt şi, fiind diagnosticată cu o boală gravă, m-am rugat în special pentru însănătoşire şi pentru răbdarea şi puterea de a trece peste această încercare grea. Cu inima plină de speranţă şi încredere, m-am rugat şi m-am închinat la racla cu sfântul veşmânt”, ne-a mărturisit Mihaela Grosu, una dintre credincioasele venite de departe să se reculeagă şi să o cinstească pe Sf. Cuv. Parascheva.
“În această zi de mare sărbătoare creştină, buftenilor le doresc multă sănătate, tărie în credinţă, alegeri înţelepte şi reuşite, iar Sf. Cuv. Parascheva să-i ocrotească şi să-i binecuvânteze pe drumul cel bun. Sperăm ca, în curând, să le oferim credincioşilor oraşului Buftea, posibilitatea de a-şi regăsi liniştea în noua biserică, a cărei lucrări sunt în curs de finalizare. Am finalizat acoperişul pe care l-am îmbrăcat cu tablă de cupru şi execuţia tâmplăriei. Urmează să intrăm pe interior pentru instalaţia electrică şi pentru frescă, apoi vom aduce catapeteasma pe care o avem deja executată şi pictată la Mănăstirea Văratec. La anul, intenţionăm să se săvârşească slujbe în noua biserică, urmând ca după executarea picturii, cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi a Sf. Parascheva, să fie sfinţită”, ne‑a spus Gheorghe Pistol, edilul oraşului Buftea, ca întotdeauna, nelipsit din mijlocul credincioșilor, la rânduielile bisericești.