Un proiect de Hotărâre de Guvern, publicat pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2016 aduce o serie de noutăți.
Astfel, operatorul de calculator al biroului electoral al secției de vot va fi cel care, potrivit proiectului, va asigura înregistrarea video-audio neîntreruptă a procedurilor realizate de la încheierea votării și până la părăsirea localului secției de vot de către membrii biroului electoral al secției de votare, în scopul asigurării posibilității organismelor electorale de a verifica respectarea dispozițiilor legale.
„Operatorul de calculator trebuie să realizeze înregistrarea video-audio prevăzută la alin.(1) dintr-o poziție fixă, de la o distanță medie, pe un cadru general“, se precizează în proiectul de HG.
Persoanei care va înregistra procedura electorală i se va interzice să realizeze copii ale acesteia, ori să permită accesul altor persoane la înregistrare. Înregistrările vor fi puse ulterior la dispoziția Serviciului de Telecomunicații Speciale, care le va păstra pe o perioadă de trei luni. STS urmează să fie singura instituție abilitată să copieze înregistrările și la împlinirea termenul de trei luni să le distrugă.