În cadrul audierilor din Parlament, organizate cu prilejul numirii miniștrilor din noul Executiv, Petre Daea, cel nominalizat să ocupe fotoliul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și-a expus programul său de guvernare în acest domeniu.
Daea a promis o serie de măsuri menite să îmbunătățească modul în care se face agricultură, în România. Astfel, acordarea la timp a subvențiilor pentru agricultori, extinderea sistemului de irigații și reabilitarea a două milioane de hectare din infrastructura principală de irigații, dezvoltarea sistemului antigrindină și stimularea producției vegetale se află printre prioritățile anunțate de ministrul Agriculturii.
Subvenții acordate la timp
„Programul de guvernare pe agricultură este un program cu obiective, cu termene de execuție, de punere în funcțiune, dar și cu surse de finanțare. (…). Prima măsura stabilită este să acordăm la timp subvențiile pentru agricultori și vă spun acest lucru ca om care are simțul realității.(…) Acordarea la timp a subvențiilor este extrem de necesară și de aceea luăm toate măsurile, tehnic și organizatoric, ca acest lucru să se întâmple la timp”, a declarat Petre Daea.
Două milioane de hectare irigate
El a mai precizat că, prin programul de guvernare, România și-a propus să reabiliteze aproximativ două milioane de hectare. „Schimbările climatice, planeta, locul unde se face hrana pentru oameni, astăzi și mâine și poimâine, au condiții diferite care trebuie ținute sub control, în măsura cunoașterii și a posibilităților tehnice de a interveni. (…) De aceea, ne-am propus prin programul de guvernare să reabilităm 2 milioane de hectare din sistemul de irigații. Este un program bine stabilit, cu etape de derulare”, a spus Daea. Potrivit programului, refacerea sistemului de irigații se va face în trei etape, în prima etapă (2017-2020) urmând să se reabiliteze un număr de 86 de amenajări, deservind 1,3 milioane hectare, în a doua etapă 2018-2020 un număr de 37 de amenajări (490.000 ha), iar într-a treia 2019-2020, un număr de 9 amenajări cu 190.000 hectare.
Un sistem antigrindină eficient
De asemenea, obiectivele ministrului mai vizează dezvoltarea sistemului antigrindină și de creștere a precipitațiilor, stimularea producției vegetale, zootehnice și a acvaculturii prin înființarea unui credit de dezvoltare a afacerii cu garanții de la stat, inițierea unui program de susținere pentru produse deficitare, precum tomate și carnea de porc, creșterea absorbției fondurilor europene, sprijin pentru angajarea tinerilor în agricultură și industria alimentară etc.
Mai mulți bani pentru sprijinul la motorină
La sfârșitul anului trecut Guvernul a majorat cu peste 118 milioane lei (de la 647,24 milioane lei la 765,32 milioane lei) fondurile destinate schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură a fost aprobată în 2014 (prin Hotărârea Guvernului 1174/ 2014). Valoarea maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada de aplicare 2014-2020 este de 3.334 miliarde de lei. Pentru anul 2015, suma alocată de la buget pentru plata ajutorului de stat a fost de 377,4 milioane lei. Pentru anul 2016, suma alocată inițial din bugetul Ministerului Agriculturii a fost de 338,819 milioane lei, în ședința din 5 octombrie, a fost majorată de Guvern la 647,249 milioane lei, iar în ultima ședință – la 765,32 milioane lei. Majorarea sumei permite plata integrală a acestui sprijin destinat agricultorilor pentru diminuarea costurilor de producție, conform situației centralizatoare realizată de Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA).