Jurnalul de Ilfov s-a întâlnit cu primarul Cristian Pretorian și viceprimarul Ionuț Țigănașu pentru a discuta despre planurile pe care aceștia le au pentru comuna Balotești. Unul dintre subiectele abordate a fost modernizarea drumurilor.
Nu mai este niciun secret faptul că asfaltarea străzilor dintr-o localitate reprezintă un reper al gradului de civilizație, dar și cel al confortului pe care îl au cetățenii. În mileniul al treilea, este aberant ca într-o comună din Uniunea Europeană locuitorii săi să înoate prin noroaie, sau să-și strice mașinile pe drumuri desfundate și pline de gropi.
De aceea, unul dintre obiectivele prioritare al echipei aflate la conducerea primăriei din Balotești a fost tocmai modernizarea drumurilor din comună. Astfel s-a ajuns ca, în acest moment, peste 80% din străzile din comună să fie asfaltate și să beneficieze de rețele de apă și canalizare. Iar acest demers continuă.
Iată ce spune primarul: „Din primăvară, vom demara un proiect care are în vedere asfaltarea a peste 20 de străzi, care însumează 12 kilometri, din satul Dumbrăveni și ce a mai rămas în Balotești. Acum, în iarnă, vom pregăti licitația și autorizațiile de construire. Totodată, după finalizarea lucrărilor de canalizare din Săftica, va trebui să alocăm o sumă de 6 milioane de lei pentru refacerea tuturor străzilor afectate în urma acestor lucrări. Vorbim despre circa 10 străzi din acest sat, pe care, pe lângă asfaltare, vom amenaja și trotuare și o rețea de preluare a apelor pluviale. Vor mai rămâne doar străzile mărginașe, din zonele unde se construiește în prezent, care vor fi, la rândul lor, asfaltate.”
![Cristian Pretorian, tânărul primar al comunei Balotești](http://jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2017/01/Cristian-Pretorian-primar-Balotești-.jpg)
Trebuie amintit, de asemenea, și faptul că, pe lângă asfaltarea drumurilor, primăria a amenajat atât trotuare, cât și parcări, mai ales în zona blocurilor și școlii din Balotești.
În zilele următoare, veți putea citi pe site-ul Jurnalul de Ilfov și alte noutăți cu privire la planurile pe care le au cei doi edili. Puteți citi interviul integral în ediția tipărită Jurnalul de Ilfov.
![](http://jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2022/03/transport-intern-international.webp)