Nicu Alifantis și Zan

”Viitorul începe acum!”. De fapt, acum 55 de ani!

Școala Gimnazială „Prof. Ion Vișoiu”, din Chitila, a sărbătorit aniversarea a 55 de ani de activitate, împreună cu profesorii, părinții și comunitatea locală, iar invitații speciali – Nicu Alifantis și Zan – au fost aplaudați minute în șir, pentru spectacolul oferit timp de o oră și jumătate.

Casa de cultură ”Tudor Arghezi”, din Chitila, a fost luni seară, 23 ianuarie 2017, gazda spectacolului aniversar, în debutul căruia, Ștefania Duminică, directoarea Școlii nr. 1 ”Ion Vișoiu”, din localitate, a salutat invitații și a citit câteva fragmente din lucrarea monografică a profesorului Vișoiu. Lucrare ce acoperă perioada 1962-1997 – ”Șc. generală nr. 185 Chitila, la 35 de ani de existență”, și a fost ”realizată din sentimentul permanentei datorii pe care îl am față de școala unde am învățat să acord muncii respectul de dar, nu de povară”, după cum afirma însuși dascălul. Așadar, însemnări ce cuprind date care ajută la cunoașterea identității fostei Școli nr. 185, devenită peste ani – Școala ”Ion Vișoiu”, gânduri despre ce înseamnă această unitate de învățământ pentru comunitatea locală, pentru profesorii care au predat aici de-a lungul timpului sau pentru elevii care s-au format pe băncile ei.

Ștefania Duminică, directorul Școlii ”Ion Vișoiu”
Ștefania Duminică, directorul Școlii ”Ion Vișoiu”

A urmat intervenția primarului din Chitila, Emi­lian Oprea, fost elev al Școlii ”Ion Vișoiu”, care a dorit să mulțumească dascălilor pentru felul în care aceștia înțeleg ­să-și facă meseria cu profesionalism și pasiune. ”Pentru nivelul ridicat al învățământului din Chitila, datorită căruia școala se poate compara lejer cu alte școli cu tradiție”, adăugând că, așa, ”copiii din Chitila vor fi pregătiți pentru viață și vor reuși să performeze în societatea noastră”. ”Știu că nu este ușor și că s-au făcut poate prea puține lucruri în învățământul românesc (…), dar sperăm că în viitorul apropiat toate neajunsurile se vor rezolva, iar guvernanții vor înțelege că educația este o prioritate. În mine aveți un partener de încredere, iar împreună dorim același lucru, ca la finalul anului să ne mândrim cu realizările noastre și să ne bucurăm de ele”, a mai spus edilul.

Salutând intervenția fostului elev al școlii, ajuns primar al localității pe care o cârmuiește cu succes de 20 de ani, la microfon a venit rândul Danielei Barbu, inspector școlar general al județului Ilfov, care a vorbit despre frumusețea meseriei de profesor, căreia îi duce dorul, acum, când timpul domniei sale este dedicat activității de la Inspectorat. Daniela Barbu și-a amintit, în contextul aniversării a 55 de ani de activitate a școlii, de autobuzul 55 care o ducea la școală, atunci când era elevă, și a subliniat că, la Școala ”Ion Vișoiu”, din Chitila, cadrele didactice sunt unite nu doar de timpul care s-a scurs de la înființarea unității, ci mai ales de ceea ce reușesc să construiască împreună pentru elevi, îmbinând atât de bine tradiția cu prezentul. Inspectorul general școlar nu a omis să-i felicite pe toți directorii de școală din județ care au promovat concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere.

Emilian Oprea, primarul orașului Chitila
Emilian Oprea, primarul orașului Chitila

Și, cum altfel? Felicitări au fost adresate și de către Cristina Ghiță, inspector școlar general adjunct pentru toate cadrele didactice ale Școlii ”Ion Vișoiu”, pentru elevi și părinți (de altfel, școala se remarcă și printr-o extraordinar de bună colaborare cu reprezentanții Comitetului Consultativ al părinților), pentru per­formanțele aduse în comunitatea locală, dar și la nivel județean, și chiar mai mult, pentru originalitate și dedicație.

George Surugiu (din partea Secretariatului General al Guvernului) a fost, de asemenea, prezent la eveniment, la invitația Fundației ”Prețuiește clipa” (aceeași care a făcut invitația și pentru Nicu Alifantis și Zan) – un partener cu tradiție al Școlii ”Ion Vișoiu”, în numeroase proiecte. Pornind de la această colaborare extrem de bună, Surugiu s-a declarat bucuros să constate că, în continuare, există acest sprijin deosebit al sectorului neguvernamental pentru educație. El a amintit de faptul că mama domniei sale a fost învățătoare, motiv pentru care cunoaște îndeaproape sacrificiile pe care le fac cadrele didactice, dar și părinții, pentru beneficiiarii direcți ai eforturilor educaționale – copiii. Admirând planurile de viitor ale cadrelor didactice ale Școlii ”Ion Vișoiu”, Surugiu le-a urat ca și la aniversarea a 100 de ani de activitate să se reunească sănătoase și la fel de pline de energie!

Daniela Barbu, inspector școlar general al județului Ilfov
Daniela Barbu, inspector școlar general al județului Ilfov

La finalul sesiunii de discursuri, Georgeta Nenciu, președintele Fundației ”Prețuiește clipa” s-a declarat onorată de participarea la aniversarea celor 55 de ani de activitate ai Școlii ”Ion Vișoiu”, vorbind, de asemenea, despre cel de-al 5-lea an de activitate fructuoasă comună dintre fundație și școala din Chitila. ”Însă pot să vorbesc, de fapt, despre 20 de ani de când cunosc activitatea școlii, deoarece copiii mei au fost elevi aici, și au ajuns apoi la licee foarte bune. ”Clipa este a celui care o prinde!” – este motto-ul fundației, iar noi spunem tuturor să nu piardă nici o clipă, pentru că este irecuperabilă! Așadar, aduceți valoare și puteți obține rezultate și satisfacții!”, a mai spus Georgeta Nenciu.

Alifantis și Zan, în mare formă

O oră și jumătate a durat, apoi, concertul oferit de Nicu Alifantis și Zan (Răzvan Mirică, Relu Ghițulescu, Sorin Voinea, Mihai Neniță și Virgil Popescu), care au încântat auditoriul cu piese extrem de cunoscute, dar și cu piese mai noi.

Profesorii au fredonat marea majoritate a melodiilor, unii chiar au dansat puțin, iar la final, toată lumea s-a declarat încântată de prestația artistică.

Nicu Alifantis și Zan
Nicu Alifantis și Zan

Nicu Alifantis a felicitat sincer cadrele didactice ale Școlii ”Ion Vișoiu” pentru dăruire și efort și a povestit, într-o pauză de respiro, care sunt cele două ”lucruri” care-l leagă de Chitila: unul mai vechi, din 1974, și care se numește Victor Radovici, regretatul actor care s-a născut în Chitila și cel de-al doilea, de dată mai recentă, fiica artistului – Maria, care de circa 5 ani locuiește și se mândrește cu asta, în Chitila, și care, în luna aprilie a acestui an, îl va onora cu titlul de ”bunic”!