Autoritățile din România caută soluții de cooperare cu serviciile sociale britanice pe tema situației minorilor români în risc de a fi separați de familie, precum și pentru cazul celor separați de familie

Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, a avut în acest sens o întâlnire de lucru cu comisarul pentru drepturile copilului, Anne Longfield Obe pentru a identifica modalități de cooperare în prevenirea acestor situații, scrie Agerpres.ro

Mihalache a subliniat necesitatea unei cooperări mai strânse a serviciilor sociale britanice cu ambasada și cu autoritățile române în notificarea timpurie a cazurilor de copii aflați în risc de a fi separați de familie, pentru a putea acorda sprijinul cetățenilor români și de a facilita comunicarea între serviciile sociale dintre cele două state. În al doilea rând, ambasadorul României a susținut necesitatea de a organiza activități comunitare de informare privind legislația aplicabilă în Marea Britanie și care să faciliteze integrarea membrilor comunității românești în societatea britanică.

Comisarul pentru drepturile copilului și-a exprimat deschiderea pentru cooperare prin sprijinirea ambasadei în scopul unei mai bune informări a cetățenilor români privind serviciile pe care le pot accesa în Marea Britanie, precum și interesul de a susține demersurile ambasadei de întărire a cooperării instituționale cu directorii serviciilor sociale britanice și cu reprezentanții asistenților sociali din Marea Britanie în cazurile care vizează copiii cetățenilor români.